ACCIDENT în Giurgiu: Cinci tineri au fost răniți după ce mașina în care erau a lovit un cap de pod și s-a răsturnat

Publicat: 11 08. 2012, 12:29
Actualizat: 02 02. 2019, 03:54

Cinci tineri, două fete și trei băieți, cu vârste cuprise între 20 și 25 de ani, au fost transportați la spital, sâmbătă noapte, în urma unui accident produs în județul Giurgiu, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod și s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu, la locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare, cinci ambulanțe și o autospecială cu apă și spumă, patru dintre răniți fiind gasiți în mațina, iar al cincelea în șanțul din apropiere.

Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că autoturismul marca BMW a lovit un cap de pod și s-a răsturnat de câteva ori. Ulterior, a rupt un pom și gardul unui magazin, oprindu-se la trei metri distanță de un rastel cu butelii pline cu gaz.

Cauzele accidentului sunt viteza execsivă și neatenția la volan.

În urma accidentului, cele cinci persoane din mașină, două fete și trei băieți, au fost transportate la spital. Astfel, cele doua fete au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Universitar din București, iar băieții au fost internați la Spitalul Județean Giurgiu, toți având multiple traumatisme craniocerebrale și fracturi, starea lor fiind stabilizată.