Prima pagină » Știri » Accident în lanț pe A1, în care au fost implicate zece autovehicule, din care două TIR-uri

Accident în lanț pe A1, în care au fost implicate zece autovehicule, din care două TIR-uri

Accident în lanț pe A1, în care au fost implicate zece autovehicule, din care două TIR-uri
Zece autovehicule - opt autoturisme și două TIR-uri - au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, două persoane fiind rănite și preluate de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță și SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zece autovehicule – opt autoturisme și două TIR-uri – au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, două persoane fiind rănite și preluate de echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță și SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform datelor furnizate de către reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, accidentul s-a produs la kilometrul 52 al autostrăzii A1, pe sensul de mers București – Pitești.

Zece autovehicule, între care opt autoturisme și două TIR-uri, s-au ciocnit în lanț, în urma accidentului două persoane fiind rănite. Una dintre victime a fost preluată de o ambulanță SMURD, cea de-a doua fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, pentru a fi transportate la spital.

Toto sâmbătă, aproximativ 20 de autovehicule s-au ciocnit pe firul 2 al autostrăzii A2, între Constanța și București, din cauza viscolului, în accident o persoană fiind rănită și rămânând încarcerată în mașină, echipaje ale ISU și Ambulanței intervenind la fața locului.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, accidentul s-a produs pe autostrada A2, pe calea 2 a autostrăzii, între Constanța și București, la kilometrul 60, în dreptul localității Lehliu Gară.

Citește și