Accident în lanț pe E 85. Două persoane, din care un copil de șase ani, au fost rănite
Două persoane, din care o fetiță de șase ani, au fost rănite în urma unui accident în lanț în care au fost implicate patru mașini, petrecut în noaptea de luni spre marți, pe DN 2 E 85, în afara localității buzoiene Spătaru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar șef Florina Crucianu, accidentul a avut loc pe DN 2 E 85, în afara localității buzoiene Spătaru, din cauza unui șofer de 36 de ani, din București, care nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autovehiculul din față și l-a acroșat. Mașina lovită a fost proiectată într-un alt autovehicul care, la rândul ei, a acroșat un al patrulea autovehicul al cărui șofer se afla în față și intenționa să vireze pe un drum la stânga.
În urma impactului, toate cele patru mașini au suferit numeroase avarii iar două persoane au fost rănite, o femeie de 34 de ani și o fetiță de șase ani, ambele ocupante ale aceluiași autovehicul.
Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz.
Tot în noaptea de luni spre marți, un bărbat care mergea pe mijlocul drumului, pe DN 1B, pe raza comunei buzoiene Merei, dar în afara localității, a fost accidentat mortal de un ansamblu de vehicule format din autotractor cu semiremorcă, ce era condus de un prahovean de 27 de ani.
Bărbatul accidentat a murit pe loc, polițiștii încercând în prezent să-i stabilească identitatea în condițiile în care acesta nu avea asupra sa niciun document.