Prima pagină » Știri » ACCIDENT ÎN SALINA PRAID. Nouă persoane au fost rănite

ACCIDENT ÎN SALINA PRAID. Nouă persoane au fost rănite

ACCIDENT ÎN SALINA PRAID. Nouă persoane au fost rănite
Un autobuz care transporta turiști în Salina Praid, din județul Harghita, s-a izbit de unul dintre pereții salinei. În urma accidentului, nouă persoane sunt rănite, iar alte șapte au suferit contuzii minore.

Un autobuz care transporta turiști în interiorul Salinei Praid, din județul Harghita, s-a izbit de unul dintre pereții salinei.

UPDATE 17.05 În urma accidentului, nouă persoane sunt rănite, iar alte șapte au suferit contuzii minore. „Dintre cele nouă persoane rănite trei sunt în stare mai gravă. Aceștia au leziuni la nivelul coloanei vertebrale, fracturi de membre și leziuni la nivel cranian”, a declarat Peter Szilard, directorul Serviciului de Ambulanță Județean, Harghita.

Acesta a mai precizat că la fața locului au ajuns atât ambulanțe din Harghita, cât și din Mureș. „Pacienții primesc îngrijiri medicale”, a menționat Szilard.

UPDATE 17.10 Potrivit primarului stațiunii Praid, Bokor Alexandru, la un kilometru după intrarea în mină, șoferul autobuzului a pierdut controlul volanului și autovehiculul s-a izbit de peretele din dreapta al tunelului galeriei.

Bokor a spus că încă nu se știe dacă a fost vorba despre o defecțiune tehnică sau dacă șoferului i s-a făcut rău.

Răniții au fost scoși din galerie, fiind așteptați la intrarea în salină de cinci ambulanțe.

Persoanele rănite au fost duse la dispensarul din localitatea Praid, unde li se acordă primul ajutor, iar o persoană, rănită cel mai grav, va fi transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul Județean din Târgu Mureș.

Potrivit directorului Ambulanței Județene Harghita, Peter Szilard, persoanele care sunt rănite mai grav au suferit leziuni și fracturi la nivelul membrelor și al coloanei vertebrale.

La rândul său, Bokor Alexandru a spus că șoferul autobuzului nu a fost rănit grav.

Potrivit reprezentanților SMURD Târgu Mureș, în momentul accidentului în autobuzul care a lovit un perete al salinei s-ar fi aflat aproximativ 25 de turiști, nouă dintre aceștia fiind răniți, unul dintre ei fiind în stare de inconștiență.

„Șoferul este confuz în momentul de față, astfel că nu ne poate da informații asupra împrejurărilor în care s-a produs accidentul. După spusele colegilor mei, se pare că șoferului i s-ar fi făcut rău”, au precizat sursele citate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre