05:00
Fetița a fost dusă la UPU Târgu Mureș, rănită.
Șeful UPU SMURD, Maria Salanta, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că fetița are fracturi la ambele picioare și escoriații. Copila este stabilă și conștientă.
Reprezentanții Poliției Mureș au efectuat cercetări și au stabilit că sistemul de prindere al unui scaun al caruselului s-a rupt.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timpul funcționării unui carusel, sistemul de prindere al unui scaun, în care se afla o minoră de 10 ani, din comuna Cristesti, s-ar fi rupt, aceasta căzând la pământ”, au transmis polițiștii.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.