Prima pagină » Știri » Accident mortal în Iași. Bilanț: Un mort și opt răniți, între care patru copii, după ce două mașini s-au ciocnit

Accident mortal în Iași. Bilanț: Un mort și opt răniți, între care patru copii, după ce două mașini s-au ciocnit

Accident mortal în Iași. Bilanț: Un mort și opt răniți, între care patru copii, după ce două mașini s-au ciocnit
O persoană a murit și alte opt au fost rănite în urma accidentului produs sâmbătă pe DN2, în județul Iași, potrivit reprezentanților ISU. Patru dintre răniți sunt copii, iar unul dintre ei a fost preluat cu un elicopter și dus la Spitalul de Pediatrie din Iași.

Potrivit reprezentanților ISU Iași, o persoană a murit și alte opt, printre care patru copii, au fost rănite în accidentul produs sâmbătă pe DN2, în zona localității Mogoșești Siret.

„Un copil de 11 ani a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la Spitalul de pediatrie din Iași, iar o femeie de 78 de ani a fost declarată decedată”, a spus Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

În total, șapte victime au fost transportate la spital, iar una a refuzat ajutorul medicilor.

 

În accident au fost implicate două mașini. „Din primele verificări s-a stabilit faptul că în accident au fost implicate două autoturisme și, pe fondul neacordării priorității de trecere, acestea au intrat în coliziune”, a declarat Diana Iacob, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Știrea inițială

Un accident în care au fost rănite cinci persoane, dintre care două au rămas încarcerate, a avut loc sâmbătă pe DN2, în zona localității Mogoșești Siret, din județul Iași.

Potrivit reprezentanților Centrului Infotrafic, două mașini s-au ciocnit, sâmbătă, pe DN2 (E85), în zona localității Mogoșești-Siret, din județul Iași.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2 (E85) Săbăoani – Moțca, în zona localității Mogoșești-Siret (județul Iași), a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite (dintre care două sunt încarcerate)”, susțin polițiștii.

La locul accidentului s-au deplasat două ambulanțe SAJ, două echipaje de prim ajutor de la SMURD, elicopterul și un echipaj de descarcerare.

Circulația în zonă se desfășoară îngreunat, iar în momentul în care la fața locului va ajunge elicopterul SMURD, traficul va fi oprit pe ambele sensuri, anunță Centrul Infotrafic.

Citește și