Accident pe autostrada București-Pitești. Patru persoane au fost rănite

Publicat: 02 09. 2014, 15:36
Actualizat: 03 02. 2019, 22:00

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, accidentul a avut loc la kilometrul 67 al autostrăzii A1, pe sensul de mers București-Pitești.

Primele informații arată că șoferul unei mașini în care se aflau patru persoane a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ieșit de pe autostradă, ajungând pe câmp.

În urma accidentului, trei dintre persoanele aflate în mașină au suferit răni minore, care nu le pun viața în pericol, iar o a patra persoană a rămas încarcerată în mașină. La locul accidentului au ajuns o ambulanță SMURD și echipajul de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița. Victima rămasă încarcerată, care nu este grav rănită, dar care are probleme cardiace, a fost preluată de ambulanță și transportată la spitalul din Găești.

În urma accidentului circulația pe autostrada A1 nu a fost afectată.