ACCIDENT PE DN 7. O persoană și-a pierdut viața
Drumul Național 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu a fost blocat, joi dimineață, timp de aproximativ două ore, în zona localității vâlcene Balota, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un tir și un autoturism și în urma căruia un cetățean sirian și-a pierdut viața.
Accidentul a avut loc la intrare în localitatea Balota.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, un tir și un autoturism Opel s-au ciocnit frontal, iar la fața locului au ajuns un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și două ambulanțe.
În urma impactului, șoferul autoturismului Opel, un cetățean sirian, a rămas încarcerat în mașină, fiind scos de către pompierii militari. Cetățeanul sirian a fost scos din mașină decedat.
Primele cercetări arată că accidentul s-a petrecut după ce cetățeanul sirian a intrat cu mașina pe contrasens.
În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat timp de aproximativ două ore.