Accident rutier grav în București. Doi copii au ajuns la spital, după ce o femeie a pierdut controlul mașinii și a lovit un copac
Doi copii răniți într-un accident care a avut loc sâmbătă, pe Bulevardul Pieptănari, după ce mama acestora a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, au fost duși la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.
Ioanei Stancu, accidentul a avut loc în jurul orei 11.30, pe Bulevardul Pieptănari, pe sensul spre Piața Ferentari, femeia, în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism Opel Corsa, intrând cu mașina într-un copac de pe marginea drumului.
În urma accidentului, o fată și un băiat, frați gemeni, în vârstă de opt ani, au fost răniți, fiind transportați pentru investigații medicale la Spitalul Bagdasar-Arseni, de către un echipaj SMURD, a precizat Ioana Stancu.
Polițiștii de la Rutieră vor stabili, în baza probelor administrate, din ce cauză s-a produs accidentul.
Ioana Stancu a mai spus că Brigada Rutieră a Capitalei le recomandă șoferilor să circule cu atenție, întrucât vremea este nefavorabilă.
Ea a precizat că în ultimele zile nu a fost înregistrat niciun accident grav în Capitală.