Prima pagină » Știri » Accident rutier în lanț în județul Timiș. 15 persoane implicate

Accident rutier în lanț în județul Timiș. 15 persoane implicate

Accident rutier în lanț în județul Timiș. 15 persoane implicate
Un accident rutier în lanț a avut loc, duminică, pe Drumul Național 59, din județul Timiș, fiind implicate cinci autoturisme, o motocicletă și 15 persoane, două necesitând îngrijiri medicale.

Accidentul rutier în lanț a avut loc, duminică, pe DN59, între localitățile Voiteg și Jebel, din județul Timiș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, în accident au fost implicate cinci autoturisme, o motocicletă și 15 persoane, două dintre acestea fiind rănite.

„Din fericire, doar două persoane au necesitat îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la spital. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și opt subofițeri din cadrul Subunității de Pompieri din Deta și o ambulanță SAJ”, transmite ISU Timiș.

Polițiștii rutieri urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul.

Autor

Citește și