Accident Slatioara Sofer beat Live Facebook impact frontal video

Publicat: 30 06. 2018, 12:10

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, în accidentul produs în Slătioara au murit șoferul unui autoturism și pasagerul din cealaltă mașină.

„Victimele aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie în vârstă de 34 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme și un bărbat, de 48 de ani, șofer al celuilalt autoturism. Șoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din același autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conștient, cu traumatism toracic și traumatism membrul superior”, a declarat Băsășteanu.

Polițiștii au stabilit că șoferul care a produs accidentul și care a scăpat cu răni ușoare era băut.

„Șoferul unui autoturism, aflat sub influența alcoolului, cu 0.58 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe Drumul Județean 677 în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Șoferul din cel de-al doilea autoturism și o pasageră din prima mașină au decedat”, a spus Cristi Grigorescu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Șoferul vinovat de producerea accidentului mortal petrecut vineri seara, la Slătioara, în județul Olt, făcea LIVE PE FACEBOOK în momentul ciocnirii cu autoturismul care circula regulamentar din sens opus. Pe contul său de socializare apare un videoclip cu imagini de pe traseu și MOMENTUL IMPACTULUI. Filmarea nu se încheie după accident și se aud oamenii din sat cum încearcă să acorde primul ajutor răniților și constată că femeia din drepta a murit.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt Cristian Grigorescu a declarat că șoferul care a provocat accidentul acuza dureri în zona toracelui și că a fost dus la spital. „Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore. Întrucât la introducerea în arest, a acuzat dureri la nivelul toracelui, a fost transportat la spital, unde a rămas sub paza permanentă a polițiștilor. În decursul acestei zile, se va propune arestarea preventivă a acestuia,” a precizat Grigorescu.