Accident soldat cu cinci răniți pe DN1, în Otopeni. Șase mașini au fost implicate în coliziune

Publicat: 27 07. 2014, 19:45
Actualizat: 10 02. 2019, 11:14

Accidentul a fost sesizat la numărul de urgență 112 în jurul orei 18.05 și a avut loc din cauza nepăstrării distanței regulamentare în mers, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov.

Șoferul uneia dintre mașini nu s-a asigurat când a vrut să iasă de pe DN1 spre Șoseaua de Centură, moment în care autoturismul a fost lovit din spate de o altă mașină. Șoferii altor patru mașini care veneau din spate nu au mai avut timp să frâneze și, din cauza nepăstrării distanței în mers, s-au ciocnit.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite ușor, fiind transportate la spital pentru investigații medicale.

Circulația în zona producerii accidentului, pe sensul spre București, se desfăsoară pe două dintre cele trei benzi.

La fața locului sunt polițiști care dirijează circulația, în condițiile în care traficul la intrarea în București este aglomerat duminică seara.