Accident terifiant pe un câmp din județul Giurgiu, soldat cu moartea unui copil de 13 ani
Un copil de 13 ani a murit, sâmbătă după-amiază, în comuna Adunații Copăceni din județul Giurgiu, după ce a fost prins sub o piesă a unui utilaj agricol care toca lucernă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu, comisarul Cristian Șuță.
Potrivit sursei citate, copilul se afla în vizită la fratele său, care lucra pe respectivul utilaj, la o persoană fizică autorizată.
La un moment dat, fratele copilului ar fi părăsit utilajul, pentru a se duce la toaletă, după cum le-ar fi declarat polițiștilor.
„Utilajul era staționat atunci, însă avea piese în mișcare. Copilul s-a apropiat de utilaj, a fost agățat de un ax cardanic și a murit pe loc”, a mai spus oficialul IPJ Giurgiu.
La fața locului se fac cercetări, pentru a se stabili împrejurările exacte ale accidentului.
Comisarul Cristian Șuță a mai precizat că în acest caz a fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Giurgiu, în vederea stabilirii condițiilor în care lucra fratele victimei.