ACCIDENT TULCEA. Cine este Dan „Finuțu”, una dintre victimele accidentului provocat de un tânăr fără permis

Publicat: 10 08. 2012, 22:22
Actualizat: 05 07. 2013, 12:42

Una dintre persoanele care au decedat în urma accidentului de joi seară, din județul Tulcea, este Dan „Finuțu”, personaj al lumii interlope din Teleorman. Acesta se îndrepta către Tulcea la volanul autoturismului său Audi A8, când a fost lovit în plin de o mașină condusă de un șofer fără permis, care se angajase într-o depășire.

Pe DN22, în dreptul localității Cataloi, un autoturism BMW a intrat într-o depășire fără să se asigure, a acroșat un Audi A6, în care se aflau 9 persoane, care, la rândul său, a pătruns pe contrasens și a intrat frontal într-un Audi A8 cu numărul de înmatriculare B 111 FIN. În accident au decedat șapte persoane și au fost rănite grav alte opt, a declarat pentru gândul inspectorul principal Aurel Lefterache.

Din primele date, accidentul s-a produs din cauza neasigărării în momentul depășirii și nepăstrării distanței regulamentare. În ceea ce privește numărul mare de pasageri din Audi-ul A6, polițiștii au declarat pentru gândul că aceasta este o problemă frecventă în această zonă și, în ciuda numeroaselor sancțiuni aplicate, nu au reușit să stopeze acest comportament.

Autoturismul BMW era condus de un tânăr rom-turc, care nu avea permis de conducere. Acesta a murit pe loc, la fel ca și Dan „Finuțu”, care conducea regulamentar Audi-ul 8, și soția acestuia, Mariana Bureață.

Șoferul Audi-ului A8, Dan Stan „Finuțu”, 44 de ani, a devenit celebru când, după ce a fost condamnat de instanța din Caracal, și-a construit în Buzescu o vilă care este o copie a judecătoriei, inscripționând pe clădire numele său – „DAN FINUȚU – 2003”.

Acesta deținea mai multe afaceri în toată țara și avea legături strânse cu Bercea Mondialu, fiind nașul de cununie al unuia dintre fiii interlopului.