ACCIDENT. Un angajat al Nuclearelectrica a murit în timp ce lucra la Centrala Cernavodă

Publicat: 07 07. 2020, 16:07
Actualizat: 07 07. 2020, 16:27

Un angajat al Nuclearelectrica a murit, marţi, în timp ce lucra la Centrala Nucleară din Cernavodă, inspectorii de muncă şi poliţiştii făcând acum verificări în acest caz, potrivit unui comunicat transmis de Nuclearelectrica.

UPDATE

Este vorba despre un lăcătuș mecanic de 47 de ani, angajat al unei firme subcontractoare a Centralei Nucleare de la Cernavodă.

„O echipă din care făcea parte și victima efectua demontarea unui perete al protecției bilogice al unei plăci de plumb al reactorului de la Unitatea 1. O placă s-a desprins și l-a lovit în zona capului. A fost chemat SMURD-ul, au avut o încercare de resuscitare a victimei, dar aceasta, din păcate, a decedat, fiind vorba despre accident de muncă mortal”, a declarat Bola Eugen, Inspectoratul Teritorial de Muncă, potrivit Ziuaconstanta.ro.

Știre inițială

Nuclearelectrica anunţă că marţi, la CNE Cernavodă, a avut loc un accident în urma căruia un angajat a murit.

Colegul nostru face parte din personalul contractor al centralei. Din pacate, deşi serviciul de ambulanţă a ajuns la faţa locului în timp rapid, s-a constatat decesul”, conform sursei citate.

SN Nuclearelectrica SA a informat autorităţile – Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Poliţia Română – conform cerinţelor legale şi urmează ca autorităţile să efectueze investigaţiile aferente pentru a afla cauzele şi circumstanţele care au condus la accident.

Marcel Ciolacu îi acuză pe liberali că vor să vândă CEC, Hidroelectrica și Nuclearelectrica

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îi acuză pe liberali că vor să vândă și ”companiile românești, ultima avuție a statului”, enumerând CEC, Hidroelectrica și Nuclearelectrica

Marcel Ciolacu a scris că liberalii vor să vândă mai multe companii de stat

„Nu au nicio limită! Și-au angajat toate rudele, coafezele, chelnerii și cioclii la vârful statului! Au dat tunuri de sute de milioane de euro în plină pandemie prin firmele de casă! Au vândut lemnul din pădurile țării! I-au vândut până și pe români la export pentru agricultura altora! Acum vor să vândă și companiile românești, ultima avuție a statului!!!! Am avertizat încă de acum 6 luni că această gașcă galbenă, extrem de lacomă, va încerca să vândă România bucată cu bucată. PSD nu va permite niciodată ca ultimele perle ale economiei românești – CEC, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica să fie vândute străinilor”, a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.