Aceasta este prima companie din România care a decis reducerea săptămânii de lucru la 4 zile
Măsura se va desfășura până la finalul anului și își propune să aducă o îmbunătățire a eficienței în cadrul echipei și să demonstreze că experiența unui job poate progresa, prin transformarea fiecărei zi de luni în timp liber, arată un comunicat al companiei.
„Cred că, pe parcursul unei săptămâni, avem timpi morți și e normal ca acest fenomen să apară. În momentul în care putem să eliminăm acești timpi morți și să-i transformăm într-un beneficiu, consider că ziua de luni poate fi transformată într-o zi liberă, care să ofere o energie și, mai ales, un nivel de productivitate mai bune pentru restul săptămânii.” a declarat Ionuț Munteanu, Managing Partner & Trainer WebDigital.
Și alte companii din străinătate au introdus săptămâna de 4 zile lucrătoare, Serps Invaders din Edinburgh, o agenție de digital marketing, luând această decizie încă din 2013. De la implementarea acestei măsuri, agenția a raportat angajați mai odihniți, s-a extins prin deschiderea unui nou birou în Barcelona, a câștigat clienți importanți precum Gillette, Chanel și SEAT și a reușit să atragă mai multe talente din domeniul marketing-ului digital.
Cel mai mediatizat exemplu în România este Suedia, țara în care s-a implementat ziua lucrătoare de 6 ore. Antreprenorii suedezi se declară mulțumiți de măsura impusă de stat. Brath, o companie cu 20 de angajați, a raportat încasări mai mari cu aproape 100%.
WebDigital este o agenție specializată în Pay Per Click Marketing din București, certificată Google Premier Partner.