Acesta este viceprimarul interimar al Capitalei
Consiliul General al Minicipiului București (CGMB) l-a delegat, marți, pe Mircea Raicu să exercite atribuțiile viceprimarului desemnat în funcția de primar general interimar al Capitalei.
Mircea Raicu a fost propus de grupul PNL din CGMB, cea de-a doua propunere fiind Cristina Nicolescu. Mircea Raicu a obținut voturile a 33 de consilieri, în timp ce Cristina Nicolescu a fost votată de 14 consilieri.
Celălalt viceprimar al Capitalei este Dan Darabont (PSD).
Cornel Pieptea a demisionat din funcția de viceprimar în 15 septembrie, iar în locul lui a fost numit atunci consilierul general UNPR Ștefănel Dan Marin, pentru a putea fi desemnat primar interimar al Capitalei. După desemnarea lui Ștefănel Dan Marin în funcția de primar interimar, Pieptea a ocupat din nou, interimar, poziția de viceprimar lăsată vacantă de Marin.
În 26 noiembrie, în ședința extraordinară a CGMB, Ștefănel Dan Marin a fost demis din funcția de primar interimar al Capitalei, la două luni după ce a fost desemnat în locul lui Sorin Oprescu, edilul suspendat din funcție fiind acuzat de fapte de corupție. Odată cu Ștefănel Marin a fost revocat și Cornel Pieptea din funcția de viceprimar interimar. Pieptea a demisionat și din funcția de consilier general, în locul lui fiind validat, marți, Florin Alexandru Dumitrescu.
Răzvan Sava (PNL) asigură, din 26 noiembrie interimatul la conducerea Primăriei Capitalei. Pentru a putea fi desemnat în funcția de primar general interimar, Răzvan Sava a fost numit atunci viceprimar al Capitalei.
Sorin Oprescu a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei în 15 septembrie, după ce instanța a decis definitiv arestarea preventivă a acestuia, pentru luare de mită. Recent, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată, acesta fiind în arest la domiciliu.