ACL: În București am constatat CNP-uri greșite pe listele suplimentare ori ale unor decedați
Atanasiu a susținut că până la ora 15.00 în București au fost constatate nereguli în privința unor CNP-uri înregistrate pe listele suplimentare, existând astfel suspiciuni de fraudă a votului.
„Cea mai mare neregulă constatată în București sunt listele suplimentare pe care am început să le verificăm și sunt foarte multe CNP-uri care sunt prost înregistrate. Asta înseamnă că președinții secțiilor de votare care s-au ocupat de înregistrarea pe listele suplimentare a celor care nu erau din secția de votare fie au greșit CNP-ul, dar dacă constatăm că sunt mai mult de două CNP-uri greșite dintre cei care au votat pe listele suplimentare o să o trecem la rea voință și o să facem plângeri penale împotriva tuturor președinților secțiilor de votare unde CNP-urile sunt greșite”, a spus Atanasiu.
El a precizat că ACL deține un soft prin care sunt înregistrate CNP-urile de pe listele suplimentare pentru a descoperi dacă este vorba de vot multiplu.
Vicepreședintele PDL București Mihai Atănăsoaie a susținut că pe listele suplimentare din Sectorul 2 din București există CNP-uri ale unor persoane decedate.