Acordul ruso-ucrainean în domeniul gazelor va fi respectat, susțin premierii celor două state
Premierii Rusiei și Ucrainei au declarat miercuri, la Moscova, că acordul în domeniul gazelor convenit la începutul acestei luni de către președinții celor două state va fi respectat, calmând astfel temerile că primul ministru ucrainean Iulia Timoșenko ar putea contesta pactul, transmite Reuters. Timoșenko a fost în relații tensionate cu oficialitățile ruse, în timpul primului său mandat de premier, în 2005.
Divergențele dintre Ucraina și Rusia, țară care livrează un sfert din necesarul de gaze al Europei prin intermediul unei conducte care tranzitează teritoriul ucrainean, au provocat temeri, întrucât o astfel de dispută a condus la oprirea exporturilor în ianuarie 2006.
Președintele ucrainean Viktor Iușcenko s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu omologul său rus Vladimir Putin, cei doi încheiind un acord privind plata unor datorii ale Ucrainei pentru gazele primite din Rusia și eliminarea, în timp, a companiilor care intermediază vânzările. Președintele Iușcenko, care are o imagine mai bună la Moscova decât Timoșenko, a acuzat guvernul ucrainean, în această săptămână, de neglijență și plata prea lentă a datoriilor.