Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a publicat pe pagina sa de Facebook imagini de pe camerele de supraveghere din oraș cu un grup de tineri care au vandalizat statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare. Cei 11 tineri, dintre care cinci minori, au fost identificați și urmează să fie sancționați.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum tinerii dansează în jurul statuii și apoi se urcă pe aceasta.
„Cum se mai distrează tinerii în ziua de azi! Un grup de adolescenți a vandalizat statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, care se află în parcul Șipote din municipiul Suceava. Monumentul din bronz a fost restaurat anul trecut de către Primăria Suceava și, din nefericire, acesta este al doilea act de vandalism. Cei 11 tineri (5 minori) au fost identificați de Poliția Locală și vor plăti pentru distracția lor. Fac publice aceste imagini pentru a conștientiza și alții că actele de bravură sunt identificate și pedepsite!” a scris viceprimarul Lucian Harșovschi pe Facebook.
Acesta este al doilea act de vandalism din ultimele trei luni, în luna aprilie, statuia fiind vandalizată. Atunci, din basorelieful scenei bătăliei de la Vaslui a fost extrasă o sabie. Sabia a fost descoperită, ulterior, în apropierea statuii și predată reprezentanților primăriei.
Primăria municipiului Suceava a reabilitat în 2018 monumentul ecvestru „Ștefan cel Mare”, cel mai înalt monument din țară.
Lucrările de reabilitare ale acestui monument și cele de amenajare a zonei în care se află statuia au depășit 600.000 de lei. Acestea au vizat reabilitarea și remontarea tuturor elementelor de bronz, refacerea soclului, refacerea și extinderea platformelor existente, placarea cu dale de granit, precum și montarea de bănci.
Monumentul ecvestru a lui Ștefan cel Mare a fost realizat de sculptorul Efimie Bârlădeanu și a fost finalizat în 1977, devenind egida municipiului Suceava.
Statuia este realizată din bronz, are 8 metri înălțime, 8 lungime și 2 lățime și îl înfățișează pe voidod călare. Monumentul este amplasat pe un soclu de 15 metri, pe pereții laterali fiind amplasate două altoreliefuri din bronz, de mari dimensiuni, care prezintă o scenă de bătălie și o scenă de la Curtea Domnească.