ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIEI ROMÂNE. Toate mașinile cu radar ies în trafic

Publicat: 23 10. 2012, 15:17
Actualizat: 07 02. 2019, 05:17

Poliția Rutieră scoate în trafic toate mașinile cu radarele, începând de marți și până joi, în cadrul unei acțiuni declanșate la nivel național pentru sancționarea șoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea permisă, depășesc neregulamentar sau nu acordă prioritate.

Potrivit analizelor făcute de specialiștii Direcției Rutiere, deși de la începutul anului până în prezent numărul accidentelor grave este în scădere, în ultimele zile s-au înregistrat mai multe accidente mortale, provocate de mașini folosite la transportul în comun, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române remis, marți, agenției MEDIAFAX.

Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a cerut ca în perioada următoare să fie intensificate acțiunile de combatere și prevenire a evenimentelor rutiere.

Astfel, de marți până joi, polițiștii de la Rutieră vor fi prezenți pe autostrăzi și pe drumurile naționale din toate județele, cu toate autospecialele care au radare, pentru sancționarea șoferilor care conduc cu viteză mai mare decât cea legală, care depășesc neregulamentar ori nu acordă prioritate mașinilor din trafic sau pietonilor, toate fiind cauze ale producerii unor accidente grave.

De asemenea, polițiștii de la Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier și ai Registrului Auto Român, vor verifica starea tehnică a mașinilor folosite în transportul public de persoane.