Actor de la Teatrul Național Craiova condamnat pentru defăimare, despăgubit cu 7.800 de euro de CEDO

Publicat: 26 03. 2013, 21:39
Actualizat: 01 08. 2014, 07:41

Valerică Niculescu-Dellakeza, actor la Teatrul Național Craiova, care a fost condamnat în 2003 pentru defăimarea directorului instituției și obligat să plătească peste 52 de milioane de lei vechi, va primi despăgubiri de 7.800 de euro de la statul român, potrivit unei decizii date marți de CEDO.

Potrivit informațiilor furnizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, reclamantul, Valerică Niculescu-Dellakeza, născut în 1942, este actor al Teatrului Național Craiova.

În noiembrie 2001, fiind invitat la o emisiunea realizată de un post local, Niculescu-Dellakeza l-a numit pe directorul teatrului, C. M., „un regizor de mâna a șaptea”, se arată în deciza CEDO.

Potrivit site-ului Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, directorul instituției, din 2000 până în prezent, este Mircea Cornișteanu.

Tot în noiembrie 2011, Niculescu-Dellakeza a publicat, într-un ziar local, o scrisoare deschisă în care îl acuza pe director, printre altele, de cumul de funcții și de deturnarea de fonduri publice, mai arată CEDO.

Potrivit deciziei Curții, C. M. a făcut plângere împotriva actorului, pentru calomnie. Printr-o decizie din 24 iunie 2003, actorul a fost găsit vinovat de defăimare de către instanță și condamnat la plata unei amenzi penale de 10 milioane de lei vechi (1.000 de lei, n.r.), a sumei de 30 de milioane de lei (3.000 de lei, n.r.) cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 11.730.259 de lei vechi (1.173 de lei, nr.), reprezentând cheltuieli de judecată, către partea vătămată, și a încă un milion de lei vechi (100 de lei, n.r.).

Valerică Niculescu-Dellakeza s-a plâns la CEDO invocând articolul 6 – dreptul la un proces echitabil – din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arătând că a fost condamnat fără a fi audiat, precum și articolul 10, care stipulează libertatea de exprimare.

CEDO a decis marți că reclamantului i-au fost violate respectivele drepturi și că acesta este îndreptățit să primească din partea statului român sumele de: 1.700 de euro, daune materiale, 5.900 de euro, daune morale, și 200 de euro, cheltuieli de judecată.