Prima pagină » Știri » Actrița Brigitte Bardot a fost amendată cu 20.000 de euro pentru afirmații ”rasiste”

Actrița Brigitte Bardot a fost amendată cu 20.000 de euro pentru afirmații ”rasiste”

Actrița Brigitte Bardot a fost amendată cu 20.000 de euro pentru afirmații ”rasiste”

Actriţa Brigitte Bardot, care i-a calificat în 2019 pe locuitorii din Reunion, insulă franceză din Oceanul Indian, drept „autohtoni care şi-au păstrat genele de sălbatici”, a fost condamnată joi la 20.000 de euro amendă pentru injurii publice, relatează AFP.

Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al actriţei franceze, urmărit penal pentru complicitate la injurii publice, a fost la rândul său condamnat de justiţie la 4.000 de euro amendă.

Bardot a făcut aceste remarci într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului insulei Reunion

Brigitte Bardot, în vârstă de 85 de ani, a făcut aceste remarci într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului insulei Reunion. La cererea angajatorului său, Bruno Jacquelin a transmis scrisoarea mai multor mass-media, inclusiv AFP.

Pe 7 octombrie, în timpul procesului, parchetul a cerut o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei şi 5.000 de euro împotriva colaboratorului său.

Creatoare a unei fundaţii care-i poartă numele şi care se ocupă de protecţia animalelor, Brigitte Bardot i-a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefect al insulei franceze Reunion. Susţinând că este „invadată de scrisori (…) care denunţă actele de barbarie pe care locuitorii din Reunion le comit asupra animalelor”, Brigitte Bardot a declarat că „autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici”.

De asemenea, ea a comparat Reunion cu o „insulă a diavolului”, având „o populaţie degenerată încă impregnată de (…) tradiţiile barbare din care îşi trage rădăcinile”. Aceste remarci au provocat reacţii de indignare pe insula franceză.

Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de peste mări, i-a trimis o scrisoare deschisă actriţei. „Rasismul nu este o opinie, este o infracţiune”, a afirmat ea. Mai multe asociaţii franceze care luptă împotriva rasismului şi discriminării (Licra, Mrap, SOS Racisme), liga pentru drepturile omului şi asociaţii şi grupuri religioase hinduse au depus plângere împotriva actriţei franceze.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport