Actrița Glenn Close a fost traumatizată de copilăria petrecută în cadrul unei secte religioase: Din cauza efectelor devastatoare, emoţionale şi psihologice, induse de acel cult, nu am avut succes în relaţiile mele
Actriţa americană Glenn Close, de opt ori nominalizată la premiile Oscar, a vorbit într-un nou serial produs de Apple TV+, intitulat „The Me You Can’t See”, despre trauma cu care a trăit timp de mai multe decenii, după ce şi-a petrecut copilăria într-un cult religios, potrivit revistei People.
În acel serial TV, vedeta americană, în vârstă de 74 de ani, a dezvăluit că tatăl ei, medicul William Taliaferro Close, s-a alăturat unui grup religios conservator, Moral Re-Armament, în 1954, când ea avea vârsta de şapte ani.
Tatăl ei a devenit atât de implicat în organizaţia religioasă, încât şi-a mutat întreaga familie în sediul general al cultului, aflat în Elveţia, unde familia Close a trăit timp de 15 ani, înainte ca Glenn Close să revină în Statele Unite pentru a-şi continua studiile universitare în statul Virginia, la vârsta de 22 de ani.
Glenn Close: „Practic, era un cult”
„Practic, era un cult”, a declarat actriţa americană în episodul final al acestui serial documentar produs de Oprah Winfrey şi prinţul Harry, dedicat sănătăţii mintale. „Toată lumea purta acelaşi tip de haine şi existau multe reguli, mult control. A fost cu adevărat îngrozitor”, a adăugat ea.
Potrivit declaraţiilor sale, faptul că a petrecut atât de mult într-un cult religios i-a afectat capacitatea de a avea relaţii durabile.
„Din cauza efectelor devastatoare, emoţionale şi psihologice, induse de acel cult, nu am avut succes în relaţiile mele şi în a-mi găsi un partener permanent, iar mie îmi pare foarte rău pentru acest lucru”, a mai spus vedeta hollywoodiană.
„Este uimitor cum ceva prin care ai trecut la o vârstă atât de fragedă a vieţii tale are în continuare un potenţial atât de distructiv. Cred că asta este o traumă din copilărie. Sunt traumatizată psihologic”, a continuat ea.
Actrița a vorbit şi despre tulburările mintale din familie
În acelaşi episod, Glenn Close a vorbit şi despre tulburările mintale din familia ei, în special despre cele cu care s-au confruntat sora ei, Jessie Close, şi fiul acesteia, Calen Pick.
Actriţa a rememorat momentul în care sora ei i-a cerut ajutorul atunci când se aflau în reşedinţa pe care familia lor o deţine din Wyoming.
„După cum îmi amintesc, copiii ei erau deja în maşină, iar ea a venit la mine pe aleea din faţa casei şi mi-a spus: ‘Am nevoie de ajutor. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la sinucidere’. Pentru mine, a fost un şoc”, a dezvăluit artista.
În cele din urmă, Jessie a primit ajutor de specialitate: „A ajuns la McLean Hospital – un spital psihiatric din Massachusetts – eu am dus-o acolo. A fost în sfârşit diagnosticată, la vârsta de 50 de ani, cu tulburare bipolară şi cu tendinţe psihotice”.
„Jessie mi-a spus că se temea că dacă alţi părinţi vor afla că era bipolară, atunci nu le vor permite copiilor lor să se joace cu fiica ei”, a dezvăluit Glenn Close.
În 2010, vedeta americană a devenit cofinanţatoare a ONG-ului „Bring Change To Mind” (BC2M), care are misiunea de a creşte gradul de conştientizare în societate şi de a elimina stigmatul şi tăcerea din jurul maladiilor mintale.
În anii recenţi, Glenn Close a asistat la momentele în care Jessie şi Calen au vorbit în mod public despre problemele lor de sănătate mintală, iar actriţa spune că a fost inspirată de onestitatea rudelor sale.
„Faptul că au vorbit public pe o platformă naţională despre afecţiunile cu care au trăit până acum înseamnă curaj pur. Ei sunt eroii mei, chiar dacă acest cuvânt (erou, n.r.) este folosit excesiv, însă ei sunt cu adevărat eroii mei”, a mai spus Glenn Close.