Prima pagină » Știri » Actrița Irina Petrescu a murit la Spitalul Elias

Actrița Irina Petrescu a murit la Spitalul Elias

BREAKING NEWS

IRINA PETRESCU A MURIT marți, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferință, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unității sanitare, Dana Safta.

Actrița Irina Petrescu avea 71 de ani.

sursa foto webphoto.ro

A MURIT IRINA PETRESCU. Cele mai importante roluri ale IRINEI PETRESCU. VIDEO

Irina Petrescu fusese transferată în urmă cu două săptămâni de la Spitalul de Urgență Floreasca la Spitalul Elias, a precizat pentru MEDIAFAX doctorul Dana Safta.

Irina Petrescu s-a născut pe 19 iunie 1941 și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1963, la clasa profesorilor Ion Șahighian și David Esrig.

S-a remarcat încă din timpul studenției, cel care a descoperit-o fiind regizorul Savel Stiopul. Acesta a chemat-o să dea probe pentru un proiect de film care nu s-a mai realizat, dar atunci a fost văzută de Liviu Ciulei, care a distribuit-o în rolul principal Ana Strejan din „Valurile Dunării” (1960).

Cunoscută pentru distincția și eleganța sa, dar și pentru frumusețea sa clasică, Irina Petrescu a avut roluri importante în film, teatru radiofonic și teatru TV, în regia unor nume de perstigiu ca: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gheorghe Vitanidis, Mihai Iacob, Virgil Calotescu, Ion Popescu – Gopo, Dinu Tănase, Andrei Blaier, Manole Marcus, Iulian Mihu, Dan Pița, Mircea Veroiu.

Irina Petrescu a jucat în numeroase spectacole pe scena Teatrului Bulandra din București, între care: Lena – în „Leonce și Lena”, de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei (1970); Elena – „Anunțul la mica publicitate”, de N. Gingsburg, regia Sanda Manu; „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1973); Cecil – „Elisabeta l”, de Paul Foster, regia Liviu Ciulei (1974), Jennifer – „Ferma”, de David Storey, regia Sanda Manu (1975); Cecilia – „Casa cea nouă”, de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu (1978), Cristina – „Judecată în noapte”, de Buero Vallejo, regia Tudor Mărăscu (1981); Ines – „Cu ușile închise”, de Jean Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu (1982), Ea – „O, ce zile frumoase!”, de Samuel Beckett, regia Mihai Măniuțiu (1985), Margot – „Dimineața pierdută”, de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu (1986), Vișa – „Io, Mircea Voevod”, de Dan Tărăchilă, regia Alexandru Tocilescu (1986), Milordino – „Uriașii munților”, de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1987), Celimene – „Mizantropul”, de Moliere, regia Valeriu Moisescu (1989), Beatrice – „Teatrul comic”, de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete (1992), Caesonia – „Caligula”, de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu (1996), Doamna Diderot – „Libertinul”, de E. E. Schmitt, regia Alexandru Tocilescu (1998), Regina mamă – „Thomas a Becket”, de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea (1999), Maria Vasilievna Voinițkaia – „Unchiul Vanea”, de A. P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy (2001), Maria Mihailovna – „Oblomov”, după I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu (2003), Arina Panteleimonovna – „Căsătoria”, de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy (2003).

Pe scena Teatrului Metropolis, Irina Petrescu a putut fi văzută în spectacolele „Sfârșit de partidă”, de S. Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu, și în „Nebuna din Chaillot”, montare a piesei lui J. Giraudoux, de Alice Barb.

Printre titlurile marcante din filmografia ei se numără debutul lui Lucian Pintilie cu „Duminică la ora 6” (1966), unde joacă alături de Dan Nuțu, dar și „Dincolo de pod” al lui Mircea Veroiu, „O lumină la etajul X”, în regia Malvinei Urșianu, și „Hotel de lux” (1992) al lui Dan Pița. Irina Petrescu este cunoscută și pentru filme precum „Străinul” (1964) și „Prin cenușa imperiului” (1976).

A fost partenera lui Liviu Ciulei în „Facerea lumii” – film distins cu premiul ACIN în 1971 -, a lui Toma Caragiu și Geo Barton în „Nu vreau să mă-nsor”, a lui Radu Beligan în „Șeful sectorului suflete” și a lui Ștefan Iordache în „Diminețile unui băiat cuminte”.

Gheorghe Vitanidis, cu care Irina Petrescu a colaborat la trei filme, a distribuit-o în „Răutăciosul adolescent”, care i-a adus, în 1968, unul dintre cele mai importante premii internaționale din palmaresul ei, pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Moscova.

„Răutăciosul adolescent” este un film deschizător de drumuri în cinematografia românească: în el apare primul nud dintr-un film românesc. În „Răutăciosul adolescent” Iurie Darie și Irina Petrescu sunt protagoniștii unei iubiri pe versuri de Nichita Stănescu: „Mai lasă-mă un minut/ Mai lasă-mă o secundă/ Mai lasă-mă o frunză, un fir de nisip/ Mai lasă-mă o undă”.

Totodată, Irina Petrescu a jucat în filmul „Misiunea directorului de resurse umane” (2010), o coproducție Israel-Germania-Franța, semnată de Eran Riklis, care a avut premiera în România în februarie 2011. „Misiunea directorului de resurse umane” a obținut cinci trofee la gala premiilor industriei de film israeliene – Ophir Awards -, în 2010: pentru cel mai bun lungmetraj, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, cea mai bună actriță într-un rol secundar (acordat actriței de origine română Rosina Cambos) și cea mai bună coloană sonoră.

De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distincții și premii. Astfel, în decembrie 2011, a primit premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru „creația teatrală și cinematografică”.

În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

De asemenea, în anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate (2002).

În anul 2000, actrița Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, de către Președinția României.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Telescopul Spațial James Webb a confirmat cea mai veche și mai îndepărtată supernovă observată vreodată