Actrița Naya Rivera a murit sub ochii copilului său de 4 ani. Cum s-a întâmplat tragedia

Publicat: 15 07. 2020, 00:42
Actualizat: 15 07. 2020, 00:53

Actrița americană Naya Rivera, în vârstă de 33 de ani, cunoscută din serialul „Glee”, s-a înecat sub ochii fiului său de 4 ani, au informat polițiștii din California, care au și stat de vorbă cu copilul.

În data de 8 iulie, Rivera a închiriat o barcă și a plecat împreună cu fiul ei pe un lac aflat la 50 de kilometri de Los Angeles.

La un moment dat, cei doi au înotat și apoi femeia l-a urcat înapoi în barcă pe copil, iar ea a dispărut în apă. Pentru că nu a reapărut, în aceeași zi au început căutările cu scafandri și elicoptere.

Șeriful din districtul Ventura, Bill Ayub, a precizat – într-o conferință de presă – că trupul actriței a fost recuperat din lacul Piru, după cinci zile de căutări. Din primele cercetări, aceasta s-ar fi înecat accidental.

„Pe baza locului în care a fost găsit, caracteristicilor fizice și hainelor și având în vedere că nicio altă persoană nu a fost dată dispărută în zonă, suntem convinși că trupul pe care l-am găsit este al Nayei Rivera. Detectivii au ajuns la concluzia că nu sunt indicii că ar fi fost comisă o crimă sau că ar fi vorba de o sinucidere”, a spus Ayub, citat de Digi 24.

Polițistul a dat detalii și despre mărturia fiului actriței, găsit în barca pe care mama sa o închiriase.

„Băiatul și Naya au înotat în lac. L-a ajutat să urce în barcă. Le-a spus (copilul-n.r.) anchetatorilor că s-a uitat înapoi și a văzut-o cum dispare sub suprafața apei”, a spus șeriful.

Copilul, care purta vestă de salvare, a fost găsit dormind în barcă.

Transformarea spectaculoasă a actriței americane Naya Rivera

Rivera, cunoscută publicului datorită rolului Santanei Lopez din „Glee”, a trecut în ultimii ani prin mai multe operații estetice, al căror rezultat era spectaculos.

Actrița și cântăreața Naya Rivera era beneficiara unora dintre cele mai reușite operații estetice, care i-au îndreptat micile defecte, dar nu au făcut-o să pară nenaturală

 

Pe lângă cariera actoricească, Naya Rivera s-a lansat și în muzică, primul ei album apărând în urmă cu nouă ani.

Soția lui John Travolta a murit la 57 de ani. Actrița Kelly Preston s-a luptat doi ani cu cancerul de sân

Kelly Preston, soția actorului John Travolta, a murit la vârsta de 57 de ani, după o luptă grea cu cancerul mamar, pe care o ducea de doi ani, scrie Daily Mail.

Actorul John Travolta a confirmat decesul soției sale actrițe, în noaptea de duminică spre luni, pe Instagram: „Cu foarte mare tristețe vă anunț că frumoasa mea soție, Kelly, a pierdut lupta de doi ani cu cancerul mamar. A luptat curajos, cu dragostea și susținerea multora din jur”.

FOTO: Facebook.com/Naya