Acum opt luni, Loredana găsea un portofel cu 1000 de lei și îl înapoia proprietarului. Ce i se întâmplă fetei în aceste zile

Acum opt luni, Loredana găsea un portofel cu 1000 de lei și îl înapoia proprietarului. Ce i se întâmplă fetei în aceste zile
Publicat: 10/12/2014, 16:46
Actualizat: 10/12/2014, 18:49

La amenajarea locuinței au ajutat angajați ai unei bănci și membrii formației Voltaj. Printre altele, aceștia au văruit și au ajutat la punerea parchetului, transmite Stirileprotv.ro.

„Ne face plăcere să știm că am pus și noi mâna efectiv la lucrări aici. Nu e atât de greu, avem un meșter care ne controlează dacă e bine sau nu”, a spus Calin Goia, solistul trupei.

Foto:Raiffeisencomunitati.ro

„Nu am cuvinte să mulțumesc. Oamenii care m-au ajutat au un suflet mare și Dumnezeu să le dea sanatate”, a declarat Loredana Neagu.

Acum opt luni, Loredana, o tânără de 20 de ani din Buzău, a găsit pe stradă un portofel în care se aflau 1.000 de lei. Deși locuia într-o casă modestă, alături de alte nouă persoane, femeia a returnat banii.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile