Acuzații de tentativă de fraudă la Facultatea de Medicină din Timișoara. Decan: „Pe cine să sancționăm? Computerul?”
Unii dintre părinții candidaților care au susținut anul acesta examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Timișoara îi acuză pe reprezentanții instituției de învățământ de tentativă de fraudă.
Motivul invocat de aceștia este modificarea notelor a două dintre tinerele care au susținut examenul. Aceasta ar fi fost făcută odată cu afișarea rezultatelor după contestații, pe data de 25 iulie, la avizierul facultății din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
Din spusele lor, în urma unui incident care s-a creat imediat după afișarea mediilor obținute de către candidați după contestații, în timpul căruia mai multe persoane au observat și au reclamat creșterea notelor cu un punct, reprezentanții instituției au dezlipit de la avizier listele și le-au înlocuit cu unele corectate.
„Ei au vrut să rupă listele originale”, a declarat pentru gândul un părinte al cărei fete a fost admisă. Acesta afirmă că a fost martor la incidentul petrecut joi, în jurul orei 18:00, adăugând că odată ce oamenii prezenți la fața locului au început să reclame modificările, reprezentanții facultății au luat cât au putut de repede listele și au sunat președintele comisiei centrale pentru admitere.
FOTO: Wikipedia
„Dacă noi nu eram acolo rămânea lista. Poate că a fost greșeala noastră că le-am atras atenția și nu i-au dat drumul pe site”, afirmă aceeași sursă.
Decan: Este totul în imaginația părinților celor respinși
Decanul Facultății de Medicină, Doru Anastasiu, susține că nu poate fi vorba despre o tentativă de fraudă și că totul este în „imaginația părinților celor care nu intră la facultate”.
„Orice puteți să ziceți de noi, numai de fraudă nu. Că au fost greșeli e adevărat, dar ele se rezolvă la comisia de contestații. Nu e nicio problemă”, a declarat decanul pentru gândul. „Eu am curaj să îmi pun capul jos pentru acest lucru”, a mai spus el adăugând că persoanele nemulțumite au amenințat că vor apela la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„Ne-au mai amenințat că se duc la DNA. Să se ducă. Eu stau cu capul sus pentru că nu a fost fraudă”, explică Anastasiu.
Decanul Facultății de Medicină este de părere că greșelile au fost produse de calculatorul care a procesat notele absolvenților ce au susținut examenul de admitere și vorbește, totodată, despre un al treilea candidat a cărei medie a fost scăzută, din greșeală, cu un punct.
El spune, de asemenea, că nu se vor lua măsuri în urma apariției acestor greșeli pentru că nu a fost vorba despre o eroare umană. „Nu a fost vina comisiei. La examene așa mari există contestații care se rezolvă. Pe cine să sancționăm? Computerul?”, ne-a declarat decanul Anastasiu.
FOTO: Alexandru Hreniuc/Mediafax Foto ( În imagine, decanul Facultății de Medicină de la Timișoara)
Decanul Facultății de Medicină spune că a aflat despre cazul celor două tinere ale căror note au fost mărite cu un punct în urma contestațiilor pentru ca apoi acesta să le fie luat. „La recorectări și-au dat seama că nota publicată inițial era cea corectă”, a mai explicat el.
Președintele Comisiei centrale de admitere, Monica Licker, este însă de părere că greșelile au fost de natură umană și că ele s-au produs pe fondul oboselii profesorilor. Ea povestește că „un grup destul de gălăgios de părinți” aștepta afișatea notelor și că membrii comisiei s-au grăbit să afișeze niște liste provizorii.
În cazul elevelor ale căror note au crescut cu un punct în timpul recorectării, Licker spune că ar fi vorba despre o greșeală „la adunare”, iar despre candidatul care a primit o notă mai mică, tot cu un punct, că ar fi fost vorba despre o eroare la dictare.
„A fost o greșeală de transcriere. Notele se comunică în sală, la centru, se centralizează, după care se trimit la IT unde sunt dictate. A fost o greșeală de dictare”, a declarat pentru gândul președintele comisiei centrale de admitere la Facultatea de Medicină din Timișoara.
„Sunt erori umane date de oboseala comisiei pe care le-am rectificat și totul a fost în regulă”, a concluzionat ea.
Cum au fost modificate notele de la examenul de admitere
Dacă se compară documentele care au fost postate pe site-ul Universității „Victor Babeș” ce conțin notele candidaților cu prima listă afișată la avizier, se pot observa unele diferențe:
– pe lista de note provizorii, document creat pe data de 24 iulie și postat pe site-ul instituției de învățământ:
candidata 1 – nota 6,77
candidata 2 – nota 7,79
Sursă: UMF „Victor Babeș” Timișoara
Descarcă aici rezultatele provizorii
– pe lista cu rezultatele de după contestații, afișată pe 25 iulie la avizierul facultății și apoi retrasă:
candidata 1: nota înainte de contestații 7,77 (mai mare cu un punct decât cea inițială)/ nota după contestații 7,77
candidata 2: nota înainte de contestații 8,79 (mai mare cu un punct decât cea inițială) / nota după contestații 8,79
Click pentru a mări
– pe lista de note provizorii după contestații, document creat pe data de 26 iulie și postat pe site-ul instituției de învățământ:
candidata 1 – nota 6,87 (cu zece sutimi mai mare decât cea inițială)
candidata 2 – nota 7,79 (aceeași cu cea inițială)
Sursă: UMF „Victor Babeș” Timișoara
Descarcă aici rezultatele provizorii după contestații
Pe ultima listă postată pe site-ul facultății, document creat pe data de 26 iulie, se menționează în cazul altor candidați că în timpul procesării datelor a apărut o „eroare de transcriere” și o „eroare de calculator”.
Sursă: UMF „Victor Babeș” Timișoara
Descarcă aici rezultatele finale ale contestațiilor
La examenul de admitere la această facultate s-au înscris 958 de candidați. În total, au existat 301 locuri bugetate, inclusiv 4 destinate persoanelor de etnie romă și cetățenilor din Republica Moldova, și 109 locuri cu taxă.
Ultima medie la buget a fost anul acesta 8,16, în timp ce ultima medie la taxă a fost 7,63, potrivit rezultatelor după contestații.
Astfel, așa cum ne-a explicat și sursa care a dorit să rămână anonimă, una dintre candidate care fusese respinsă inițial ar fi reușit să obțină un loc cu taxă, în timp ce a doua candidată ar fi trecut după mărirea mediei cu un punct, de la taxă la buget.
Taxa de studii la facultatea timișoreană este cuprinsă între 800 și 4.000 de euro, în funcție de specializare, cele mai mari sume de bani urmând să fie plătite de către viitorii studenți ai specializărilor predate în limbi străine.