Acuzații grave la adresa Spitalului de Boli Infecțioase din Cluj. Un bărbat acuză că mama sa, internată cu o simplă răceală, a murit din cauza unor infecții intraspitalicești. Femeia ar fi fost diagnosticată ulterior cu COVID-19

Publicat: 07 09. 2020, 20:27

Un bărbat din Cluj susține că angajații Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj Napoca nu i-au trimis nici după aproape o lună de zile copiile după buletinele de analize ale mamei sale, internată în această unitate medicală, deși ar fi avut nevoie de ele pentru a cere sfatul unor specialiști din București.

Între timp, el a aflat că mama sa ar fi murit în spital din cauza COVID-19, cu toate că, la internare, femeii i-ar fi fost spus că suferă de o banală răceală, informează stiridecluj.ro.

Ovidiu Nagy spune că mama sa, Ana Nagy, ar fi fost internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj cu răceală și bronhopneumonie, însă la scurt timp, acesteia i s-ar fi spus că suferă de COVID-19.

https://www.facebook.com/ovidiu.marian.775/posts/1519436731574911

Mai mult, Nagy susține că mama sa nu a primit în spital antibioticele de care ar fi avut nevoie pentru tratarea bronhopneumoniei, ci ar fi primit doar medicamentele folosite pentru tratarea COVID-19, fără niciun rezultat.

„Am scos-o pe mama de la morga Spitalului de Boli Infecţioase din Cluj Napoca. Experienţă foarte tristă, traumatizantă. O să povestesc nedreptăţiile, indiferenţa, neglijenţa, lipsa de comunicare a personalului medical şi abuzurile săvârşite. Au numai drepturi, dar obligaţii au numai pacienţii. Mama mea, Nagy Ana, a fost internată cu răceală, bronhopneumonie şi a murit de Covid. Dacă era anul trecut, când nu se ştia de acest Covid, azi trăia. Au făcut tratament pentru Covid, iar infecţia de la plămâni nu au tratat-o cu ce era necesar. Au fost 5 zile când nu i-au dat antibiotice pentru bronhopneumonie, dar i-au dat medicamente pentru Covid. A stat în spital din data de 3 august şi până în 31 august 2020, când a decedat. A luat în 28 de zile de spitalizare 3 infecţii intraspitaliceşti grave, care au contribuit şi ele la decesul mamei mele”, spune Ovidiu Nagy.

Nagy spune că nu a primit copii după analizele mamei sale

Ovidiu Nagy adaugă că în momentul în care a cerut copii după documentele medicale ale mamei sale, pentru a cere o a doua opinie la București, de la Institutul Matei Balș, acesta ar fi fost trimis dintr-o parte în alta de către instituția medicală din Cluj și nu le-ar fi primit nici în ziua de astăzi.

De asemenea, el mai spune că atunci când a întrebat despre o eventuală necropsie a mamei sale, i s-ar fi spus că pacienților care au murit din cauza COVID-19 nu li se face autopsie.

 „Am cerut necropsie-autopsia și se spune că la bolnavii de Covid nu se face autopsia, că aşa e protocolul dat de Ministerul Sănătăţii. Mama avea 65 ani. De 2 ani era la pensie. Am cerut prin adresa depusă în 12 august să mi se elibereze copie după analize, teste, foaia de observaţie şi RMN, CT, pentru a solicita, a cere o opinie separată, independentă de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Matei Balş Bucureşti şi eventual pentru un transfer acolo. Nici până în ziua când am ridicat trupul nu am primit aprobarea şi documentele solicitate. Trebuiau aprobate pe ordin ierarhic, manager spital, manager servicii medicale, administrativ, doctori terapie intensivă, infecţioase, etc.”, spune acesta.

Nagy: Mama era dezbrăcată complet și au pus capacul sicriului peste ceea ce era trupul şi zâmbetul trist al mamei mele

Nagy mai spune că atunci când a vrut să își îmbrace mama în hainele care îi plăceau acesteia pentru a fi înmormântată, personalul medical de la Cluj i-ar fi spus că nu se poate, întrucât protocolul prevede că persoanele care au decedat de COVID-19 spune clar că acestea nu pot fi îngropate îmbrăcate.

„Când am scos trupul mamei, au chemat şi un echipaj de la Jandarmerie care să se asigure ca nu vor fi incidente. Aceasta e procedura, personalul medical vrea să se asigure că nu sunt incidente, discuţii, şi alte evenimente generate de rude, de aparţinători când ridică trupurile celor dragi de la morga spitalului. Jandarmeria a plecat după ce am luat trupul mamei. Şi uite aşa tristeţea, durerea, disperarea, neputinţa, frustrarea, întrebările au rămas în viaţa mea, a fratelui meu, a tatălui şi a altor cunoştinţe, rude, prieteni. Am insistat să o vad, să o privesc cât era internată, am sunat aproape zilnic când raspundeau la telefon, am încercat sa pastrez legatura, să mă informez, să aflu veşti… aproape toate erau încurajatoare, bune, era speranţă, nădejde, noi familia, prietenii, cunostintele ne rugam, mijloceam, posteam, făcându-ne şi noi partea noastră şi speram că Dumnezeu e în ajutorul şi sprijinul nostru.

Dar dezamăgirea, tristeţea şi disperarea au atins limite greu de suportat – când am dus hainele mamei să fie îmbrăcată cu un costum drag ei, să fie încălţată cu pantofi, personalul, autopsierul şi doctoriţa epidemiolog care supraveghea predarea corpului mamei, au refuzat categoric, neputând fi înduplecaţi, afirmând şi susţinând că aşa e protocolul de la Ministerul Sănătăţii, de la ISU, de la Arafat – că în cazurile de deces cauzate de Covid, morţii nu se îmbracă.

Mama, biata mama, era dezbrăcată complet şi-aşa… au tras fermoarul sacului cu fund dublu şi-au pus capacul sicriului peste ceea ce era trupul şi zâmbetul trist al mamei mele.  Ce să fac, ce să facem, cum să procedăm ca familie, ca prieteni, ca şi cunoştinţe, ca opinie publică… Incredibile vremuri trăim. Va rog ajutaţi-mă… Nagy Ovidiu Marian”, spune bărbatul în scrisoare.

Potrivit Adevărul, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj nu a putut fi contactat pentru a prezenta un punct de vedere în acest caz.