Acuzații la adresa Fatah că a folosit Google Earth pentru a localiza ținte din Fâșia Gaza

Publicat: 15 02. 2012, 16:41
Actualizat: 16 02. 2012, 02:21
Mișcarea Hamas a acuzat, luni, Autoritatea Palestiniană că a spionat activitățile sale în favoarea Israelului, în timpul războiului din Fâșia Gaza, folosind în special programul Google Earth pentru a localiza ținte, informează AFP.

 

Mișcarea Hamas a acuzat, luni, Autoritatea Palestiniană că a spionat activitățile sale în favoarea Israelului, în timpul războiului din Fâșia Gaza, folosind în special programul Google Earth pentru a localiza ținte, informează AFP.

"Ofițeri și membri ai serviciilor de securitate din Ramallah i-au însărcinat pe agenții lor (din Fâșia Gaza – n. red.) să supravegheze mișcările rezistenței în Fâșia Gaza", a declarat, într-o conferință de presă, în orașul Gaza, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas, Ihab al-Ghossein.

"Aceste informații au fost trimise la Ramallah (cartierul general al Autorității Palestiniene – n. red.), apoi transmise inamicului (Israel- n. red.), care a vizat ținte pe baza acestor informații colectate înaintea și în timpul războiului", a adăugat purtătorul de cuvânt.

În timpul conferinței de presă au fost prezentate mai multe înregistrări video cu "mărturiile" unor persoane care afirmau că sunt membre Fatah.

Potrivit unui șef al serviciului de spionaj al Hamas din Fâșia Gaza, Abu Abdallah, mai multe hărți, realizate cu ajutorul programului Google Earth, au fost transmise pentru localizarea cu precizie a mai multor ținte, lovite ulterior de aviația israeliană.

"Cu ajutorul programului Google Earth, aceste grupuri au pregătit hărți pentru localizarea unor moschei, instituții, tuneluri sau a unor ateliere. Aceștia le-au trimis șefilor lor din serviciile de securitate, în Cisiordania, chiar înaintea războiului", a declarat Abu Abdallah.

Potrivit acestuia, locurile ascunzătorilor de arme de la Beit Hanun, în nordul Fâșiei Gaza, au fost, astfel, transmise, împreună cu planuri ale domiciliului premierului din cadrul Hamas, Ismail Haniyeh, din cartierul Chati din orașul Gaza, și ale unor case, tuneluri și obiective ale Hamas din împrejurimi.

Unul dintre colaboratorii apropiați ai președintelui palestinian Mahmoud Abbas, Yasser Abed Rabbo, a condamnat la Ramallah aceste declarații. "Este un plan al conducerii Hamas din Damasc pentru a submina dialogul de la Cairo", unde urmează să se desfășoare miercuri o conferință de reconciliere între Fatah și Hamas.

Mediafax