ACUZAȚII LA PRIMĂRIA MALU MARE. O angajată susține că a fost agresată de doi colegi de serviciu, după ce a refuzat să semneze mai multe documente
Roxana Elena Fiertu, consilier juridic la Primăria Malu Mare, povestește că problemele au început în urmă cu o săptămână, când a refuzat să semneze mai multe documente pentru cadastrarea unor terenuri fără proprietar din comună.
S-a ajuns la agresiune fizică, susține femeia, care lucrează ca jurist în instituție.
Unul dintre agresori, șofer la Primărie, este chiar vărul lui Ilie Dodocioiu, primarul din Malu Mare.
„Este vorba acum de niște dosare care se află pe rolul instanței. Din cauza acestor dosare la care în mod normal am făcut în fișa postului întâmpinare și am supărat foarte multe persoane și din cauza asta sunt victima acestor agresiuni continue.
Astăzi amenințările nu au fost numai verbale, au fost și fizice, am fost împinsă, nu am fost lăsată să ies din birou. Am fost jignită în toate felurile”, a declarat Roxana Elena Fiertu, consilier juridic la Primăria Malu Mare.
Femeia spune că l-a informat și pe primar de incident, dar până acum nu s-a luat nicio măsură. Mai mult, nici colegii care au asistat la scene nu au intervenit.
„Nu a luat nicio atitudine, iar astăzi, când l-am sunat și l-am întrebat dacă i se pare normal ca o doamnă care lucrează în instituția primăriei comunei Malu Mare să fie agresată în acest fel, mi-a zis să fac plângere. Ceea ce am și făcut”, a mai spus angajata.
În timp ce unii angajați confirmă povestea tinerei, alții nici nu vor să se implice.
„E adevărat ce spune, eram în birou când s-a întâmplat problema respectivă. Au fost vorbe jignitoare, precum „Fă, nesimțito…”, după care am ieșit din birou să plec”, a declarat un bărbat, care a asistat la scenele de abuz.
Polițiștii doljeni i-au amendat pe cei doi bărbați cu câte 1.000 de lei și au deschis dosar penal pentru ultraj.
https://www.facebook.com/538796823276478/videos/207031077041140/