Adăposturile din stații destinate călătorilor din Galați, distruse la puțin timp după montare
Panourile cu desene au fost murdărite, geamurile sparte, băncile rupte și coșurile de gunoi au fost dărâmate. Asta s-a întâmplat în numeroase adăposturi pentru călători din orașul Galați, la puțin timp după ce au fost montate.
Primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, le-a cerut, pe Facebook, localnicilor să renunțe la actele de vandalism.
„După multă vreme, cu eforturi financiare, s-au montat în oraș peste 150 de adăposturi moderne pentru călători. Le-am pus în evidență cu imagini spectaculoase surprinse de fotografi locali, punând în valoare
în felul acesta și locul și artiștii. După doar câteva luni, o parte dintre adăposturi arată jalnic și asta nu pentru că nu au fost îngrijite de autorități, cum ar spune unii, ci pentru că au fost vandalizate cu bună știință de cetățeni ai orașului; așa cum au fost distruse și coșurile de gunoi sau scaunele din troleibuzele noi. Și nu, nu este o normalitate ca fiecare coș de gunoi sau bancă, fiecare troleibuz sau fiecare adăpost să fie păzite de poliție… Schimbarea începe cu fiecare dintre noi! Dacă vrem civilizație trebuie să fim civilizați”, a scris, pe rețeaua de socializare, primarul Ionuț Pucheanu.
Pagubele sunt importante, iar adăposturile vor fi reparate cu bani de la bugetul local.
„În anul 2018 au fost montate 151 de adăposturi pentru călători, dintre care 118 model lat și 33 model îngust. Prețul unitar pentru adăposturile de tip lat a fost de 7.900 de lei, fără TVA, iar pentru adăposturile de tip îngust a fost de 7.500 de lei, fără TVA. Până în prezent au fost avariate/deteriorate 7 adăposturi, dintre care 2 în urma unor accidente rutiere, iar 5 au fost vandalizate, având geamuri sparte sau elemente sustrase. Aproape toate cele 151 de adăposturi prezintă înscrisuri tip grafitti. În cazul adăposturilor avariate în urma accidentelor rutiere, reparațiile vor fi decontate în baza polițelor de răspundere civilă auto (RCA), iar pentru celelalte adăposturi reparațiile vor fi efectuate din fonduri proprii, costurile reparațiilor fiind de aproximativ 5.000 de lei”, a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Galați.
Numeroși gălățeni se declară revoltați și îi solicită primarului să ia măsuri dure împotriva celor care vandalizează bunurile publice.
„Domnule primar, oamenii din toată lumea s-au civilizat nu cu mustrări, ci cu metode dure, amenzi, închisoare, muncă în folosul comunității. Instalați camere video, poliția să-i identifice și să-i amendeze rău de tot, să le treacă pofta de distrugere și dacă se poate să plătească și reparațiile”, a propus un gălățean. „Degeaba postați aceste lucruri pe Facebook atât timp cât nu aveți de gând să montați camere de supraveghere în vecinătatea fiecărei stații ș.a.m.d. Pentru cei care vandalizează trebuie amenzi usturătoare. Să nu vorbim despre civilizație în Galați atât timp cât nu avem camere de supraveghere, dar dăm 28 de milioane de euro pentru 10 km de asfalt!”, i-a transmis edilului un alt gălățean.
Poliția Locală încearcă să-i prindă pe cetățenii care distrug mobilierul urban. Până în prezent, șapte persoane au fost amendate pentru vandalism.
„Persoanele identificate au fost sancționate sau, după caz, dacă au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor. Șapte sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.400 de lei au fost aplicate de polițiștii locali persoanelor depistate că murdăreau (cu diverse substanțe) stațiile pentru călători. În alte patru cazuri au fost întocmite actele procedurale pentru infracțiunea de distrugere. Aici vorbim despre distrugerea stațiilor pentru călători, a coșurilor de gunoi, dar și a pubelelor de colectare selectivă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați, Aurelia Bogatu Matei.
Pentru montarea adăposturilor, Primăria Galați a investit peste un milion de lei, o parte din sumă fiind asigurată de companiile din oraș.