ADEVĂRUL despre reducerile din magazine. Cu câți lei a fost „redus”, de fapt, un portofel cumpărat de o ieșeancă din Pull&Bear
Reducerile în țara noastră nu se compară cu cele din străinătate, acolo unde chiar găsești diferite haine sau electrocasnice la jumătate de preț, iar acesta este un lucru deja cunoscut de românii care merg adesea la cumpărături. Însă, strategiile magazinelor din mall-uri sau din diferite centre comerciale îi lasă pe unii clienți fără cuvinte. Iată despre ce e vorba!
Probabil că de mullte ori te-ai bucurat pentru că ai găsit la reducere diferite haine sau obiecte, însă, cu siguranță nu ai economisit foarte mulți bani, chiar dacă prețul de pe etichetă te-ar putea contrazice.
Dovada clară este postarea unei femei din Iași, care a cumpărat un portofel la reducere.
Strategiile magazinelor din centrele comerciale
În prima imagine se poate observa că portofelul marca Pull&Bear a fost redus la jumătate de preț, lucru care te îndeamnă să vrei să îl cumperi, chiar dacă nu ai nevoie neapărat de acest obiect.
Însă, realitatea e alta.
Prețul de la bun început al portofelului respectiv era același, practic, nu economisești nimic și te și bucuri degeaba.
Asta este una dintre strategiile magazinelor din România pentru ca hainele, accesoriile sau alte obiecte să se vândă.
În postarea de pe Facebook a femeii, ea a scris: „Cam pe principiul acesta sunt reducerile la noi..”, iar mulți dintre români s-au revoltat când și-au dat seama că, de cele mai multe ori, probabil și ei au pățit același lucru.
„Niște hoți”, a scris cineva.
„Patronii au talent!”, a mai comentat altcineva.
„Made în România”, a scris un internaut.
„Prețul a fost tipărit greșit pe hârtie albă în loc de roșu, fără să folosească formatul de reducere. Nu mai fiți cârcotași”, a comentat ironic un altul.
„Eu m-am resemnat de mult”, se mai arată în secția de comentarii.