Adjunctul lui Hellvig, acuzat de implicare în soluționarea „corespunzătoare” a problemelor din justiție. „Am probe, mă gândesc să sesizez Comisia SRI”

Adjunctul lui Hellvig, acuzat de implicare în soluționarea corespunzătoare a problemelor din justiție. Am probe, mă gândesc să sesizez Comisia SRI
Publicat: 22/01/2018, 10:53

„Domnul general Ciocârlan face parte și domnia sa din Statul Paralel, colaborând intens cu domnii Maior, Coldea și Dumbrava în soluționarea „corespunzătoare” a problemelor din câmpul tactic numit JUSTIȚIE. (…) Am suficiente probe să demonstrez cele afirmate, și mă gandesc serios să sesizez cu ele și Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, mai ales că mi s-a cofirmat de la cel mai inalt nivel al structurilor de comandă ale Serviciului corectitudinea acestor informații… Ce bine ar fi dacă între oamenii politici ar exista la fel de bună colaborarea ca între ZBURĂTOARE (cucuvele, ciocârlani, pupăzoi…)!!!”, a scris, pe Facebook, Dumitru Iliescu.

Fostul șef al SPP susține că a primit informații potrivit cărora prim-adjunctul SRI, Răzvan Ionescu, a avut o întâlnire cu Florian Coldea, fost adjunct SRI, cel din urmă cerând să producă probe împotriva sa. Solicitarea ar fi venit de la Kovesi, în timp ce șeful SRI, Eduard Hellvig, nu ar fi știut de întâlnire.

„Este anormal ca și adjunctul directorului SRI, domnul general Adrian Ciocârlan, să participe la acea intalnire cu domnul Coldea, și să-i dea asigurări acestuia că va lua măsuri în sensul celor solicitate de Coldea! Mai mult, domnul Ciocârlan a dispus deja măsuri în acest sens. Dacă nu știați, domnul general Ciocârlan este adjunctul directorului SRI, și șef al Departamentului Tehnic. Au invitat la ei mai multi ofițeri, printre care și un general în rezervă, fost șef al Direcției Logistice, care mă cunoaște foarte bine, și căruia i-au cerut să le dea elemente compromițatoare la adresa mea. Singurul meu regret este că acesta nu a venit să-mi spună, deși eu il apreciez și îl stimez mult! Așa cum l-am apreciat și îl apreciez și pe domnul Hellvig, care sunt convins că va lua măsurile necesare ca domnul Coldea să nu mai comande acolo, deși este greu să destructurezi, într-o perioada relativ scurtă, ceea ce au construit alții în ani de zile”, a scris Dumitru Iliescu pe Facebook.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows