Prima pagină » Știri » Adjunctul Poliției Județene Gorj își acuză șeful de abuzuri, trimițând trei rapoarte la București

Adjunctul Poliției Județene Gorj își acuză șeful de abuzuri, trimițând trei rapoarte la București

Adjunctul Poliției Județene Gorj Ion Voinescu își acuză șeful, Viorel Caragea, de abuzuri și presiuni, trimițând la Ministerul de Interne, de la începutul acestui an, trei rapoarte în acest sens, în timp ce Caragea susține că faptele sesizate de Voinescu au fost deja verificate de procurori.

Adjunctul Poliției Județene Gorj Ion Voinescu își acuză șeful, Viorel Caragea, de abuzuri și presiuni, trimițând la Ministerul de Interne, de la începutul acestui an, trei rapoarte în acest sens, în timp ce Caragea susține că faptele sesizate de Voinescu au fost deja verificate de procurori.

Adjunctul șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj Ion Voinescu a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că, de la începutul acestui an, a trimis la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trei rapoarte care vizează activitatea șefului său, Viorel Salvador Caragea.

Ion Voinescu a spus că primul raport în acest sens a fost trimis la București în luna ianuarie, fiind reclamate abuzuri și presiuni din partea lui Viorel Caragea, el precizând însă că nu a primit niciun răspuns.

Astfel, el a mai depus un raport în luna martie, însă nici de această dată nu i s-a răspuns. În urmă cu câteva zile, după ce o echipă a Corpului de Control al ministrului de Interne Radu Stroe s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a-l verifica pe șeful IPJ Gorj, Voinescu a înaintat MAI un al treilea raport.

Ion Voinescu a afirmat că în raportul respectiv, care are patru pagini, a denunțat limbajul neadecvat pe care îl folosește Caragea cu subordonații săi, dar și cu persoanele anchetate penal.

Voinescu a mai spus că șeful IPJ Gorj i-a făcut plângere la Parchetul Curții de Apel Craiova pentru a-i „păta” CV-ul, iar recent l-a trimis în concediu de odihnă obligatoriu.

„În 4 iunie am făcut raport să trec în rezervă, dar pe 17 mi-a făcut ordin de serviciu ca să intru în concediu de odihnă și mi-a cerut imperativ să părăsesc unitatea. În tot acest timp am fost la serviciu, am semnat documente, iar în 14 iunie am fost nevoit să merg la Craiova la Parchet, unde m-a reclamat cu o chestiune veche din 2002 și în care nu sunt implicat”, a declarat comisarul șef Ion Voinescu.

Acesta a precizat că de la 1 iulie va ieși la pensie, susținând că în cei patru ani în care a fost adjunct la IPJ Gorj a ieșit de două ori la raport în fața superiorilor de la București pentru a sesiza anumite abuzuri ale șefului său, fără să primească însă vreun răspuns, motiv pentru care s-a decis să întocmească și să trimită raportul respectiv Corpului de Control al MAI.

„În cei patru ani am ieșit de două ori la raport în fața domnului Petre Tobă, iar acum am întocmit acest raport. Nu am primit niciun răspuns. Cred că domnul Caragea ar trebui chiar premiat pentru că și-a atins țintele. Și eu și alți ofițeri am ieșit la pensie fiind în conflict cu dumnealui. Ca mine mai sunt și Daniel Crăciun, fost adjunct la Poliția Târgu Jiu, Ion Savu, fost șef la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și alți foști ofițeri”, a spus Voinescu.

El a menționat că așteaptă un răspuns la raportul înaintat Corpului de Control al ministrului de Interne.

La rândul său, șeful IPJ Gorj, comisarul șef Viorel Salvador Caragea, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că faptele sesizate de Ion Voinescu în raportul înaintat Corpului de Control au fost verificate deja de către procurori, precizând că în ultimii ani a fost reclamat la Parchetul Curții de Apel Craiova de mai mulți ofițeri, însă dosarele au fost închise după ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

„Am avut o plângere la Parchetul Curții de Apel Craiova pe această temă și s-a dat neînceperea urmării penale. Eu mă supun oricărui control, nu e nicio problemă, dar aceste chestiuni au fost deja lămurite de procurori. Sunt nemulțumirile unor colegi care, din păcate, nu au reușit să țină pasul cu modernizarea Poliției Române în această perioadă”, a declarat șeful IPJ Gorj.

Viorel Caragea este șef al IPJ Gorj din iulie 2009, anterior el fiind adjunct al instituției, dar și al Poliției Târgu Jiu.

Ministrul MAI, Radu Stroe, a dispus, în 18 iunie, un control la Poliția Județeană Gorj, după ce omul de afaceri gorjean Mihai Râmescu a trimis un memoriu în care s-a plâns că, de mai multă vreme, firmele sale ar fi ținta unor verificări repetate ale polițiștilor, la solicitarea expresă a șefului Poliției Gorj, Viorel Salvador Caragea.

Râmescu a organizat chiar și un miting împotriva lui Caragea, la Motru, la care au participat 200 de angajați de la firmele lui.

Citește și