ADMITERE 2012. Șapte candidați la Medicină au obținut nota 10 la admitere
Șapte candidați au obținut nota 10 la examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, cu unul mai mult față de anul trecut, cea mai mare ultimă notă de admitere pe locurile bugetate – 9,73 – fiind înregistrată la specializarea Tehnică Dentară.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de UMF Cluj-Napoca, pentru cele peste 750 de locuri au concurat 1.854 de candidați, numărul acestora fiind mai mare cu două sute, față de anul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Pentru cele 603 de locuri bugetate, 130 de locuri cu taxă și 34 de locuri pentru a doua facultate scoase la admitere de UMF Cluj-Napoca au concurat 1.854 de candidați, din cei 1864 înscriși, cu două sute de candidați mai mult decât anul trecut. Cea mai mare concurență – 4,36 pe loc -, a fost înregistrată la specializarea Tehnică Dentară, unde pe 50 de locuri au concurat 218 candidați. Au fost înregistrate la admitere șapte note de zece, cinci la Tehnică Dentară și câte una la Nutriție și Dietetică și la Asistență Medicală”, se arată în comunicat.
Anul trecut, au fost șase note de zece, din care trei la Asistență Medicală și câte una la profil medical (Balneokinetoterapie/ Radiologie și Imagistică), Tehnică Dentară și Nutriție și Dietetică.
Potrivit reprezentanților UMF Cluj-Napoca, în acest an, cea mai mare ultimă notă de admitere pe locurile bugetate – 9,73 – a fost înregistrată la specializarea Tehnică Dentară, iar cea mai mică – 6,73 – la Medicină Dentară, spre deosebire anul trecut, când cea mai mare ultimă notă a fost de 9,40, tot la Tehnică Dentară, iar cea mai mică, de 6,45, la Medicină Dentară.
Anul trecut, la UMF Cluj-Napoca au existat 560 de locuri bugetate și 200de locuri cu taxă, pe care au concurat 1.653 de candidați. Cea mai mare concurență a fost tot la specializarea Tehnică Dentară, unde au fost 4,34 de candidați pe un loc.
Și în acest an, la fel ca anul trecut, nouă candidați au fost admiși fără concurs, fiind olimpici cu performanțe recunoscute la concursuri naționale și internaționale.
Examenul de admitere la UMF Cluj-Napoca s-a susținut prin probă scrisă la biologie/ chimie și s-a desfășurat după sistemul „grilă”, constând în 50 de întrebări.