Absolvenții de gimanziu din Bacău care speră să prindă, la ADMITERE LICEU 2013, un loc la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” trebuie să aibă o medie de cel puțin 8,93, cea mai mică notă cu care s-a intrat anul trecut la colegiul băcăuan, potrivit broșurii de admitere publicate de Inspectoratul Școlar Județean.
Pe locul doi în topul liceelor cu cea mai mare ultimă medie de admitere s-a clasat Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, din Bacău, cu 8,71 la profilul uman, specializarea științe sociale.
Peste 82% dintre absolvenții clasei a opta care au susținut anul acesta examenele de Evaluare Națională în județul Bacău au reușit să obțină o medie de trecere. La matematică, circa 90% dintre elevi au fost punctați cu cel puțin 5, în timp ce la limba română, procentul a fost ceva mai scăzut, respectiv 69%.
Înainte de a se înscrie la etapa de REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ de la ADMITERE LICEU 2013, elevii trebuie să aștepte soluționarea contestațiilor. Pe data de 3 aprilie vor fi publicate, pe EDU.RO, REZULTATE FINALE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. În județul Bacău, 399 de teze urmează să fie recorectate, majoritatea, respectiv 270, fiind la limba română.
Conform calendarului de ADMITERE LICEU 2013, elevii vor completa în perioada 5-9 iulie fișele de înscriere, pe care sunt sfătuiți să bifeze cât mai multe opțiuni pentru a se asigura că vor prinde un loc. Repartizarea pe licee se va face pe 16 iulie. Media de admitere pe baza căreia se va realiza aceasta se calculează ca medie aritmetică între media generală din gimnaziu și media de la Evaluarea Națională. Pe 26 iulie, elevii vor trebui să își depună dosarele la liceul la care au fost admiși.
Înainte de ADMITERE LICEU 2013, TOPUL celor mai bune ZECE licee din JUDEȚUL BACĂU, în funcție de ultima medie de admitere de anul trecut
1. Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Bacău – real – matematică-informatică – 8,93
2. Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Bacău – uman – științe sociale – 8,71
3. Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” – uman – filologie, intensiv engleză – 7,53
4. Colegiul Național „Grigore Moisil”, Onești – real – matematică-informatică – 7,20
5. Colegiul Național „Ferdinand I”, Bacău – real – matematică-informatică – 7,16
6. Liceul Teoretic „Spiru Haret”, Moinești – uman – științe sociale – 7,04
7. Colegiul „Mihai Eminescu”, Bacău – real – matematică-informatică – 6,79
8. Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, Onești- real – matematică-informatică – 6,53
9. Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif”, Bacău – real – matematică-informatică – 5,03
10. Colegiul Economic „Ion Ghica”, Bacău – tehnologic – 4,8
10. Liceul Tehnologic „Georgeta J.Cancicov”, Parincea – tehnologic – 4,8