Prima pagină » Știri » Adolescent de 16 ani, înjunghiat mortal de mama sa

Adolescent de 16 ani, înjunghiat mortal de mama sa

Adolescent de 16 ani, înjunghiat mortal de mama sa
S-a întâmplat în timp ce...

Un adolescent în vârstă de 16 ani din Pașcani care încerca să aplaneze un conflict între părinții săi a murit după ce a fost înjunghiat cu un cuțit de către mamă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjâiac, incidentul a avut loc miercuri seară, într-o locuință din Pașcani, unde un băiat de 16 ani a intervenit într-un conflict izbucnit între părinții săi, care erau băuți.

Femeia a sărit cu un cuțit asupra bărbatului, moment în care băiatul a încercat să își apere tatăl și a fost înjunghiat în zona inimii.

La fața locului a ajuns o ambulanță, iar băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal Pașcani, unde medicii au încercat timp de câteva zeci de minute să îl resusciteze, fără rezultat însă.

Părinții băiatului au sunat la 112, spunând că adolescentul a căzut și s-a rănit într-o țeavă, însă în urma cercetărilor polițiștii au descoperit că acesta fusese înjunghiat de mama lui.

Femeia, care este acuzată de ucidere din culpă, a fost reținută, miercuri seară, iar joi este audiată din nou de către procurorii ieșeni.

Cei doi soți, cunoscuți ca fiind consumatori de băuturi alcoolice, mai au doi copii, iar scandalurile dintre ei erau frecvente, femeia amenințându-l de mai multe ori pe bărbat că îl va ucide, spun polițiștii.

Conform surselor citate, femeia lucrează la serele de la marginea Pașcaniului, iar soțul său este angajat al fiemei de salubrizare din oraș.

Florin Ghețău, [email protected]

Autor

Citește și