Adresa de Yahoo a șefului SRI, George Maior, a fost spartă de hackerul Guccifer. Serviciul s-a enervat: „Micul Guccifer va fi odată prins și deferit justiției”

Publicat: 08 01. 2014, 07:22
Actualizat: 06 07. 2016, 12:14

Hackerul cunoscut sub numele de Guccifer a făcut publice mai multe nume de vedete și personalități internaționale, ale căror adrese personale de email și documente private le-a spart. Printre victimele sale se numără și directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior, căruia hackerul i-a spart adresa de email de pe Yahoo. Guccifer este hackerul care a spart, printre altele, și adresa de email a fostului secretar de stat al SUA, Colin Powell, dezvăluind astfel relația de la distanță a acestuia cu europarlamentarul român Corina Crețu.

SRI a confirmat pentru gândul incidentul cibernetic, precizând însă că adresa de email a lui Maior este una veche, fără legătură cu activitatea acestuia la SRI, folosită de acesta din postura de profesor universitar. Pe acest email s-ar fi aflat invitații la diverse evenimente, cursuri și anunțuri academice, conform SRI.

„Este un email vechi, privat, al domnului George Maior, de dinainte de a fi director al SRI. Era un email folosit exclusiv pentru  zona academică, nu are nicio legătură cu activitatea SRI”, a declarat pentru gândul Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.

Conform SRI, emailul lui Maior era gestionat de un asistent al acestuia și era folosit strict pentru primirea corespondenței academice și a celei privind invitațiile la diverse evenimente publice.

„Se vor lua toate măsurile legale împotriva acestui hacker. Micul Guccifer va fi odată prins și deferit justiției”, a mai spus Sorin Sava, pentru gândul.

Recent, Guccifer a pus la dispoziția siteului thesmokinggun.com o arhivă de documente prin care dovedește că în ultimii ani a accesat ilegal corespondența, listele de contacte și de telefoane, precum și fotografiile sau documentele financiare ale unor vedete, industriași, diplomați și oficiali guvernamentali și militari.

Printre noile victime anunțate de hacker se numără, alături de George Maior, actorul Steve Martin, fostul asistent al președintelui american Nixon, actrița Mariel Hemingway, autorul Kitty Kelly, trei membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul Marii Britanii, un fost secretar al Forțelor Aeriene ale SUA sau CEO-ul gigantului amercian MetLife. De asemenea, hackerul a făcut rost de numerele private de telefon ale vedetelor Robert Redford, Warren Beatty, adresele private de email ale lui Nicole Kidman, Leonardo DiCaprio și ale altor celebrități.

Guccifer a dezvăluit relația Colin Powell-Corina Crețu

Hackerul a devenit cunoscut după ce a spart adresele de email ale unor personaje de rang înalt din administrația SUA, precum fostul secretar de stat Colin Powell, fostul ambasador al SUA la ONU John Negroponte sau membri ai familiei fostului președinte George W. Bush.

La începutul lunii august 2013, hackerul a făcut publică o parte din corespondența privată a lui Colin Powell, în care se găseau și mai multe mesaje și fotografii intime ale europarlamentarului PSD Corina Crețu. Powell a recunoscut că a păstrat relația cu Crețu după 2005, când nu a mai făcut parte din administrația SUA.

În aceste e-mailuri, Crețu îl numește pe Powell „dragostea vieții mele” și sugerează că scrie despre o poveste de dragoste mai veche.

„Te-am iubit prea mult, prea mulți ani. TU ai fost cea mai mare iubire a vieții mele…”, i-a scris Crețu lui Powell pe 14 noiembrie 2011.

Corina Crețu i-a trimis și numeroase fotografii, inclusiv fotografii în care apare în bikini și într-o cadă, însă afecțiunea sa pentru generalul american pare că nu a fost niciodată împărtășită. „Nu am crezut că la (vârsta de) 43 (de ani) pot să plâng atât de mult pentru un bărbat, ca o adolescentă”, i-a scris ea în Ajunul Crăciunului, în 2010.

Crețu părea în continuare îndrăgostită în 2011. „Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva”, i-a scris ea în acel an.

Într-un răspuns la întrebări din partea site-ului TheSmokingGun.com, fostul general de patru stele insistă, într-un comunicat, că nu i-a fost necredincios soției sale, Alma. „A fost o prietenie care a devenit foarte personală pe e-mail”, a spus Powell site-ului. „Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoate ale ei, pe care le adoră, de la reuniuni de familie, de la ședințe oficiale de lucru, de la căsătorie și niște poze în costum de baie… Niciodată nimic nepotrivit”, a subliniat el.