Adrian Mititelu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Finanțatorul FC Universitatea Craiova: Sper să primesc doar o sancțiune administrativă
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, Mititelu nu a plătit anumite contribuții datorate statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Mititelu Adrian Marin, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.6, din Legea 241/2005, privind combaterea evaziunii fiscale. S-a reținut faptul că acesta, în perioada 2007-2010, în calitate de director general unic la SC Fotbal Club U Craiova SA, nu a achitat impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă datorate bugetului statului, în cuantum de aproximativ trei milioane de lei”, a precizat Jean Uncheșelu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Co-inculpat în același dosar este Sorin Gheorghe Joavină, acesta fiind acuzat că a prejudiciat bugetul statului cu aproximativ 200.000 lei. Acesta din urmă, în calitate de administrator la SC U Craiova SA, nu a achitat contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă, în perioada 2010-2011.
Contactat de MEDIAFAX, Mititelu a declarat că nu a plătit acești bani din cauza dezafilierii clubului Universitatea Craiova, decisă de FRF. El a precizat că vrea să achite datoriile până se va da o sentință în acest proces. El speră la o sancțiune administrativă, deoarece noul Cod Penal îi este favorabil din acest punct de vedere.
„E corectă informația. Parchetul are dreptate, pentru că este vorba de reținerea la sursă a impozitelor salariilor jucătorilor, care nu au fost achitate în termen. E un efect al dezafilierii, pentru că grosul impozitelor, 90 la sută, e din 2010 și din 2011. În vara lui 2011 urma să fac o reorganizare, să vând șapte, opt, zece jucători din cei cu cotă și să plătesc toate datoriile și să bag generația tânără în teren și să refac echipa. Eu sper să achit banii până atunci din alte surse. Vreau să achit banii până la o sentință a instanței. Sper să primesc o sancțiune administrativă, pentru că am motive obiective de ce nu s-au plătit banii. Nu i-am mâncat eu sau altceva. Noul Cod Penal e favorabil din acest punct de vedere”, a declarat Mititelu, pentru MEDIAFAX.
Prima înfățisare în acest proces va avea loc în data de 14 martie, la Judecătoria Craiova. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoarea între un an și trei ani sau amendă.