Prima pagină » Știri » Adrian Năstase a fost ELIBERAT: „Am diverse idei extravagante: alegeri anticipate, amnistia fiscală și legea grațierii”

Adrian Năstase a fost ELIBERAT: „Am diverse idei extravagante: alegeri anticipate, amnistia fiscală și legea grațierii”

Tribunalul Ilfov a decis eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase, după ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare

Adrian Năstase a fost ieșit astăzi din închisoare, după ceTribunalul Ilfov a decis definitiv ca fostul premier să fie eliberat condiționat, pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare.

Vestea a primit-o, a spus fostul premier într-o declarație din ușa penitenciarului Jilava, în timpul unei „discuții cu colegii despre Brâncoveanu”.

„Așa cum vedeți am rămas același, încercările din ultimii ani m-au întărit. Am nevoie de ceva timp să-mi lămuresc proiectele de viitor”, a spus Năstase, anunțând că are „diverse idei extravagante”.

„Ar fi nevoie de alegeri parlamentare anticipate. Ar fi nevoie de revenirea la alegerile pe listă. Este nevoie de o lege a amnistiei fiscale și de o lege a grațierii”, și-a prezentat agenda fostul premier, declarându-se convins că a rămas „o țintă care trebuie urmărită pe tot terenul”.

Pentru a putea fi eliberat condiționat, Adrian Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie – 3 iulie 2014), în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, și 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări științifice. În total, Adrian Năstase a stat efectiv în penitenciar 451 zile, până la data analizei la comisie, și încă 50 de zile până astăzi. El avea de executat o pedeapsă de 1.248 de zile (4 ani și 6 luni).

Instanța a respins contestația Direcției Naționale Anticorupție și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase, acesta urmând să plece joi din Penitenciarul Jilava.

Serviciul de executări penale al instanței urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar și altor instituții ale statului. După procesarea documentului de la instanță, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalitățile în cazul lui Adrian Năstase și să îl elibereze.

Mihnea Năstase: „Aștept să stăm împreună în familie”

Fiul cel mic fostului premier, Mihnea Năstase, le-a declarat jurnaliștilor că este foarte fericit pentru eliberarea tatălui său. „Sunt foarte fericit că am a vut parte de o decizie favorabilă și aștept să stămîmpreună în familie, în sfârșit putem să stăm de vorbă. În sfârșit, ne vom putea comunica gândurile fără impedimente”. Fratele său, Andrei, a spus că Adrian Năstase va face susține o conferință de presă imediat după ieșirea din penitenciar.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele „Zambaccian” și „Trofeul calității”, poate fi eliberat condiționat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.

Propunerea a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 4 de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, care a arătat că Adrian Năstase „a avut un comportament foarte bun pe perioada detenției, nefiind sancționat disciplinar”.

„Astfel, potrivit caracterizării atașate la dosar, petentul condamnat a participat în mod constant la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, implicându-se cu precădere în acțiuni de instruire și influențare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate. Totodată, urmare a participării la activitățile de educație a fost recompensat de opt ori, fără ca pe întreaga perioadă de detenție să fi fost sancționat disciplinar. A publicat trei lucrări științifice (în decembrie 2012, mai 2014 și iunie 2014) pentru care s-au considerat 105 zile executate din durata pedepsei. Toate aceste aspecte ultim menționate în referire la petentul condamnat formează instanței opinia că pe parcursul detenției comportamentul petentului condamnat a fost unul foarte bun, așa cum și unitatea de penitenciar a apreciat în caracterizarea înaintată la dosar”, a scris judecătorul în motivarea deciziei.

Instanța a apreciat că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Adrian Năstase și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Judecătorul a menționat că scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei au fost îndeplinite, „astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional”.

Judecătorul a aplicat legea penală mai favorabilă, conform articolului 5 din noul Cod penal, analizând condițiile impuse de lege pentru acordarea liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014.

Astfel, potrivit articolului 59 din vechiul Cod penal, „poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale”, iar conform articolului 60 alineatul 2, „fracția de pedeapsă executată trebuie să fie de 1/3, în cazul condamnaților trecuți de vârsta de 60 de ani, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prev. la art. 59 alin. 1 din vechiul C. pen”.

Pentru a putea fi eliberat condiționat, Adrian Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie – 3 iulie 2014), în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, și 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări științifice.

În 24 iunie, Curtea de Apel București a decis, după contopirea condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Trofeul calității” și „Zambaccian”, să adauge un spor de șase luni la pedeapsa de patru ani pe care o executa fostul premier din 6 ianuarie.

Din pedeapsa lui Adrian Năstase a fost scăzută perioada în care a stat în penitenciar, respectiv nouă luni (272 de zile), din 20 iunie 2012 până în 18 martie 2013, când a executat condamnarea de doi ani primită în dosarul „Trofeul calității”.

Instanța supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeași zi.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?