Adrian Năstase cere Tribunalului eliminarea din pedeapsa sa a celor șase zile petrecute la Floreasca
Fostul premier al României, Adrian Năstase, cere Tribunalului București, eliminarea din condamnarea sa definitivă a celor șase zile în care a fost internat la Spitalul Floreasca, ca urmare a tentativei de suicid, pe motiv că el era arestat, șederea în unitatea spitalicească fiind sub pază.
Prin avocații săi, Adrian Năstase a înaintat, luni, o contestație la executare, la Tribunalul București prin care cere „computarea” (scădere a perioadei de arest preventiv din timpul total al pedepsei privative de libertate la care e condamnată o persoană-n.r.) celor șase zile pe care le-a petrecut internat la spitalul Floreasca, în urma tentativei sale de sinucidere.
Avocatul acestuia, Ion Cazacu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că judecătorii trebuie să analizeze și să „compute”, adică să considere ca executate în cadrul pedepsei de doi ani de închisoare cu executare, cele șase zile pe care fostul premier le-a petrecut la Spitalul Floreasca din Capitală.
Cazacu a arătat că cele șase zile, respectiv perioada 20-26 iunie, a fost executată de clientul său, deoarece acesta a fost internat sub paza polițiștilor.
Un alt argument menționat de avocat este acela că Năstase și-a început executarea efectivă a pedepsei la momentul la care polițiștii i-au înmânat, la el la domiciliu, mandatul de executare al pedepsei.
Astfel, a explicat avocatul Cazacu, Adrian Năstase era deja arestat în momentul în care a ajuns la spital, dovada fiind faptul că a fost transportat la spital însoțit de trei ofițeri.
Ion Cazacu a arătat că instanța trebuie să analizeze aceste aspecte și să considere cele șase zile petrecute de Năstase la Floreasca, sub paza permanentă a polițiștilor, ca executate în cadrul condamnării de doi ani de închisoare cu executare.
Primul termen în acest caz a fost stabilit de Tribunalul București pentru 2 octombrie.
În 20 iunie, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”.
În același dosar au primit pedepse cu executare Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Ioana și Bogdan Popovici.
În seara de 20 iunie, când polițiștii s-au prezentat la domiciliul lui Năaste pentru a-l transporta la închisoare, acesta s-a împușcat în tentativa sa de a se sinucide. El a fost transportat la Floreasca, unde a fost operat.
Discuțiile privind spitalizarea lui Năstase într-un spital civil, nu într-unul de penitenciar, s-a soldat cu punerea sub acuzare a doi medici și a unor polițiști, pentru favorizarea infractorului, de către Direcția Națională Anticorupție. Punerea sub acuzare a acestora a determinat internarea imediată a lui Năstase la Penitenciarul Rahova.