Fostul premier Adrian Năstase, care s-a oprit, după eliberarea din închisoare, la o clinică medicală privată pentru a fi supus unor investigații medicale, nu a ajuns, luni seară, la reședința din strada Zambaccian.
Năstase, pentru care a instanța a dispus eliberarea condiționată, a părăsit, luni, Penitenciarul Jilava, fiind așteptat la ieșire de fiul său cel mare, Andrei, de alți apropiați și de bodyguarzi.
La ieșire el i-a rugat pe jurnaliștii prezenți să nu se împingă, pentru a nu se lovi. El a fost întrebat ce va face în perioada următoare și a răspuns: „Ne vedem peste câteva zile și vorbim mai mult”.
Întrebat dacă va mai intra în politică, Năstase a răspuns: „E o întrebare dificilă, nu știu să vă răspund acum”.
Năstase a ieșit din închisoare la ora 18.00 și a plecat cu un autoturism al familiei. El s-a oprit la o clinică medicală privată din Sectorul 1 al Capitalei, din apropierea Pieței Victoriei, în jurul orei 18.45.
În jurul orei 21.00, fiul cel mare al lui Adrian Năstase, Andrei, a declarat, că tatăl său a fost supus unor investigații medicale și este bine, el adăugând: „Așteptăm să vedem dacă va rămâne peste noapte”.
„Tata este bine. Am vrut să facem niște investigații, ca să ne asigurăm că nu sunt probleme. Așteptăm să vedem dacă va rămâne peste noapte”, a spus Andrei Năstase, care a adăuga că peste „o oră, o oră și jumătate” vor fi cunoscute rezultatele analizelor.
Întrebat dacă problemele cardiace ale lui Adrian Năstase îngrijorează familia, fiul cel mare al fostului premier a răspuns: „Cel mai mult”.
Andrei Năstase a mai spus că investigațiile făcute la clinică au fost „de tiroidă, sânge și de multe alte lucruri”.
Legat de posibilitatea ca tatăl său să rămână internat, Andrei Năstase a spus: „Cred că o să plecăm”.
Fiul cel mare al fostului premier a arătat, cu același prilej, că Adrian Năstase spunea familiei, din închisoare, că „e bine”, însă ulterior au convenit că cel mai bine este să facă analizele respective.
Andrei Năstase nu a revenit, luni seară, cu declarații. De asemenea, Adrian Năstase nu a ajuns, luni seară, la reședința sa din strada Zambaccian.
Năstase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul București a respins, luni, recursul Direcției Naționale Anticorupție.
Năstase a postat un scurt text pe blogul său imediat ce a fost anunțată decizia Tribunalului București de eliberare condiționată în cazul său, precizând că „pentru câteva zile” își va folosi timpul pentru „a respira” libertatea și că în această perioadă nu va da declarații sau interviuri.
Completul de la Tribunalul București, format din președintele Ioana Cleopatra Șipoteanu și din judecătoarele Carmen Constanța Balaci și Florentina Vasilățeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinței Judecătoriei Sectorului 4 și punerea în libertate a lui Adrian Năstase.
Concret, două din cele trei judecătoare au dispus punerea în libertate a lui Adrian Năstase, în vreme ce al treilea magistrat din complet a decis în sens contrar.
În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Tribunalul București, care luni au decis definitiv eliberarea fostului premier Adrian Năstase după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calității”.
DNA a notat, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiționată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele și articolele pe care le-a scris și publicat, dovedește că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat și că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul față de care s-a pronunțat o condamnare cu executare.
În motivarea deciziei din 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a arătat că Adrian Năstase a avut un comportament conform „întru totul” cu rigorile mediului carceral și nu a fost niciodată sancționat, iar regimul de detenție și-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.
Totodată, instanța a precizat că lucrarea științifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispozițiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfășurată în detenție au fost stabilite corect.
Instanța a mai notat în motivare că lucrarea științifică „Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne și europene” a fost scrisă de Adrian Năstase în perioada 10 august – 24 decembrie 2012, constatând astfel că „acordarea a 45 zile câștig s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale”.
„Că lucrurile stau astfel o demonstrează și aprobarea cererilor formulate de deținut la 10 și 21 august 2012, prin care acestuia, conform propunerilor comisiei de selecție muncă din Penitenciarul Jilava făcute în conformitate cu dispozițiile articolului 59 alineatele 1 și 3 din Legea 275/2006, i s-a permis să lucreze la elaborarea lucrării opt ore pe zi (40 de ore/săptămână) și apoi zece ore pe zi (50 ore pe săptămână)”, a precizat judecătorul, în documentul citat.
Adrian Năstase a fost încarcerat în 26 iunie 2012.
În 9 ianuarie, Comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat și a dat aviz favorabil.
„Ca urmare a redactării lucrării științifice și a implicării în activitățile de educație, a obținut un număr total de 342 de credite și a fost recompensat de trei ori. Nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenției”, se arată în raportul comisiei.
În fișa de caracterizare a lui Adrian Năstase, Comisia de la Jilava a consemnat activitățile prestate de acesta, pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare.
După decizia comisiei, avocații lui Adrian Năstase au depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisă în 12 februarie.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
Instanța a admis atunci în parte recursurile făcute de Adrian Năstase și ceilalți inculpați din dosarul „Trofeul calității”, a casat sentința din ianuarie 2012 prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare și, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei de care fusese acuzat, respectiv a înlăturat forma continuată a infracțiunii. Năstase a fost acuzat de folosirea influenței sau a autorității funcției de președinte al unui partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Pentru noua infracțiune reținută în cazul lui Năstase, judecătorii au hotărât ca fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare.
Totodată, instanța a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de articolul 64 literele a, b și c din Codul penal pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale. Astfel, potrivit deciziei instanței, Adrian Năstase nu are dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și nici dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare cu executare și cinci ani de interzicere a unor drepturi după ispășirea pedepsei. În cazul acesteia, completul de cinci judecători a înlăturat sporul de un an de închisoare dispus în prima decizie. Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, fiindu-i astfel redusă pedeapsa inițială cu un an. Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare, Marina Ioana Popovici a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare, iar soțul acesteia, Bogdan Popovici, va executa șase ani de închisoare.
În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel București a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanța a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.