Adrian Severin s-a prezentat la DNA. Acum un an, procurorii au început urmarirea penală pentru luare de mită și trafic de influență
Europarlamentarul PSD, Adrian Severin s-a prezentat în acestă dimineață la DNA. În urmă cu un an împotriva lui Adrian Severin, procurorii DNA au început urmarirea penală pentru luare de mită și trafic de influență. Procurorii DNA nu au precizat până în acest moment în ce calitate s-a prezentat Adrian Severin la DNA.
Severin a ajuns la DNA la ora 9 și a plecat după două ore. Severin nu a dorit să facă nici un fel de declarații după ce a părăsit sediul DNA.
„La data de 18 iulie 2011, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus începerea urmăririi penale față de Adrian Severin, Membru al Parlamentului European, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și trafic de influență. La data de 22 iulie 2011, învinuitului i s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedură penală”, a precizat DNA în 2011.
În 2011, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuție cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbește despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.
Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputați – un român, un sloven și un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obține. Cei trei deputați au acceptat, a relatat atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falșilor lobbyiști, afirmând: „Doar ca să știți că amendamentul pe care îl vreți a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.
În urma solicitării DNA și a Ministerului Justiției, Parlamentul European a dispus în 2011 ridicarea imunității lui Adrian Severin astfel că el a putut fi urmărit penal de DNA.