Aeroportul din Cluj se confruntă cu probleme de INFRASTRUCTURĂ, lipsa zborurilor INTERNAȚIONALE și CONCURENȚĂ locală. Ce probleme ar putea apărea din cauza BREXITULUI
România are un singur aeroport în topul primelor 100 din Europa ca număr de pasageri, Aeroportul Henri Coandă din București. Dezvoltarea aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj, este întârziată de nerealizarea a două proiecte importante. Primul, se referă la transportul intermodal de pasageri și marfă ce implică o legătură între calea ferată și aeroport, iar prin cel de-al doilea se vrea construcția unei piste de 3.500 de metri care să permită curse aeriene intercontinentale.
În ceea ce privește proiectul intermodal, acesta a fost finalizat de aeroport dar nu a mai fost depus, ceea ce a costat România câteva zeci de milioane de euro, a spus directorul aeroportului clujean, David Ciceo, pentru Mediafax.
„La Cluj avem proiectul finalizat, sperăm ca Consiliul Județean Cluj să îl depună. România este singura țară din Europa care nu a demarat construirea proiectelor intermodale – legătura aeroport cu calea ferată – pe bani europeni. Din păcate pierdem bani europeni, pentru că nu s-a depus acest proiect. Suntem optimiști, ne vom lega de calea ferată pentru că suntem obligați”, a declarat directorul aeroportului.
De asemenea, Clujul și România au pierdut 60 de milioane de euro, potrivit lui Ciceo.
Vecinii de la Vest demonstrează că se poate
Dacă în România nu se poate, vecinii de la Vest demonstrează că nu e imposibil. David Ciceo spune că aeroportul din Budapesta este principalul concurent al celui din Cluj și că acesta se leagă de calea ferată printr-un proiect intermodal finanțat tot prin fonduri europene.
Un alt exemplu este aeroportul LeoÅ¡ JanáÄek din Ostrava, Cehia, care are din 2015 un sistem intermodal funcțional, construit din fonduri europene, asta deși în 2018 a avut un trafic de doar 370.936 de pasageri, un record pentru aeroport.
Conexiunea aeroport-calea ferată este prezentă la mai toate aeroporturile din Europa unde numărul de pasageri depășește 4 milioane anual, fie că vorbim despre aeroporturi din Polonia sau Germania.
De exemplu, prin aeroportul din Nuremberg, Germania, au trecut în 2018 peste 4,4 milioane de pasageri, acesta fiind conectat atât la gară, cât și la centrul istoric al orașului de un metrou.
Someșul se „opune” aeroportului din Cluj
David Ciceo spune că aeroporturile regionale, cum este și cel din Cluj, au în față o oportunitate unică, având în vedere că marile aeroporturi ale Europei nu se mai pot dezvolta.
„Există o lipsă de capacitate în Europa pentru hub-uri gen Munchen, Frankfurt, în privința numărului de piste, terminale, locuri de parcare aeronave. Asta înseamnă un potențial extraordinar pentru aeroporturile regionale pentru zboruri intercontinentale”, a explicat Ciceo.
Pentru ca aeronavele care efectuează zboruri intercontinentale să poată ateriza și decola pe aeroportul clujean este nevoie de o pistă de 3.500 de metri, iar acest lucru este posibil numai dacă este deviat cursul râului Someș. Lucrările sunt începute deja, iar Ciceo estimează că cel târziu în 2030 de la Cluj vor decola curse internaționale spre SUA sau Canada.
„Din acest punct de vedere noi avem o problemă legată de devierea râului Someș, dar o dată cu finalizarea acesteia, care a început și sperăm ca în trei-patru ani să se finalizeze, Clujul va avea zboruri intercontinentale gen Cluj – New-York, Cluj – Montreal. Cel mai târziu în 2030, cel mai devreme în 2025”, a precizat directorul aeroportului.
Brexit ar putea însemna mari probleme pentru aeroporturile din România
Ieșirea Marii Britanii din UE pune probleme aeroporturilor și companiilor aeriene, iar deja au fost luate măsuri în cazul în care Brexit se va încheia fără un acord între cele două părți. La Cluj, un Brexit dur ar însemna probleme mari, susține David Ciceo, care este și președinte al Asociației Aeroporturilor din România.
„Un punct foarte important la care ne focalizăm noi, aeroportul din Cluj, dar și alte aeroporturi din România, este Brexit. Suntem foarte preocupați de aceste rezultate pentru că ne influențează foarte mult. La Cluj, din 3 milioane de pasageri, 400.000 sunt către Marea Britanie. Ne trebuie un plan coerent în această privință și dorim să minimalizăm eventuale neplăceri create pasagerilor în cazul unui
Aeroportul se confruntă și cu o concurență locală
În anul 2018, traficul de pasageri pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a crescut cu 3,5% față de 2017. În total, anul trecut s-au înregistrat 2.782.401 pasageri, iar în 2017 au călătorit pe și de pe Aeroportul Internațional Cluj 2.688.731 pasageri. Deși în graficele comunicate de conducerea aeroportului diferența între cei doi ani este una uriașă, cifrele arată că, față de anii precedenți – când la bilanț numărul pasagerilor creștea cu câte 300.000 – 400.000 – diferența este vizibil mai mică.
Ciceo spune, însă, că diferența se datorează închiderii în 2016 și respectiv redeschiderii în 2018 a Aeroportului Transilvania din Târgu Mureș.
„Aparent este mai redusă, întrucât Aeroportul Târgu Mureș a fost închis un an jumătate și o parte din trafic a venit aici. Deci în cifre absolute, dacă nu punem la socoteală această influență, creșterea este mult mai mare. Chiar cu deschiderea lui am avut o creștere de aproape 100.000 de pasageri în 2018”, a explicat directorul aeroportului.
Problemele de infrastructură privind proiectul intermodal care nu a mai fost demarat și lucrările întârziate la devierea Someșului nu sunt însă singurele pentru aeroportul din Cluj, care face față cu greu numărului de pasageri. De atlfel, la finalul anului trecut, două noi porți de îmbarcare au fost deschise la aeroport, după ce în perioadele cele mai aglomerate pasagerii ajungeau să se calce în picioare – în contextul în care pe lângă cei aproape 3 milioane de pasageri se mai adaugă încă atâtea persoane care îi însoțesc la aeroport sau se ocupă de transferul lor la și din aeroport.
Foto: Aeroportul Avram Iancu/ Facebook/ Hepta