Prima pagină » Știri » Aeroportul Suceava a fost sfințit. Ce mesaj a avut IPS Pimen pentru viitorii pasageri

Aeroportul Suceava a fost sfințit. Ce mesaj a avut IPS Pimen pentru viitorii pasageri

Aeroportul Suceava a fost sfințit. Ce mesaj a avut IPS Pimen pentru viitorii pasageri
Aeroportul Suceava a fost sfințit. Ce mesaj a avut IPS Pimen pentru viitorii pasageri

Câteva sute de persoane au asistat, duminică după-amiază, la slujba de sfințire a aeroportului sucevean, oficiată de IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Înaltul ierarh a afirmat că aeroportul va aduce mulți turiști în Bucovina, care „are pecetea sfințeniei, a echilibrului și a puterii de reculegere a omului”.

Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța, a declarat că aeroportul a fost deschis traficului internațional începând de duminică și chiar în cursul serii va ateriza o cursă charter, iar din 12 noiembrie Tarom ar urma să reia cursele regulate.

El a precizat că până în 10 decembrie vor continua lucrările la aeroport, fiind vorba despre amplasarea de acostamente pentru creșterea siguranței, investiția fiind asigurată din fonduri europene.

La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că aeroportul sucevean va intra într-o nouă etapă de modernizare ce presupune amenajarea celui de-al doilea terminal pentru pasageri și cargo.

El a precizat că instituția pe care o conduce va pune la punct o strategie de marketing pentru atragerea de operatori privați pe aeroportul sucevean.

Nechifor a mai spus că, din 9 noiembrie, CJ Suceava va adopta noile tarife aeroportuare, iar după această dată se vor putea încheia contracte cu companiile low-cost sau cu alte companii care vor dori să opereze pe aeroportul sucevean. Destinațiile vizate de autoritățile sucevene sunt Marea Britanie, Spania, Italia și Germania.

„Marea Britanie este o țintă pentru noi, iar Spania, Italia și Germania sunt țări emitente de turiști”, a spus Nechifor.

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare în 13 ianuarie 2014, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei, din fonduri europene. Prin proiectul cu finanțare europeană asigurat prin POS-Transporturi s-au modernizat pista de rulare, balizajul, s-a construit un nou turn de control și a fost pregătit terenul în vederea amplasării sistemului de navigație. Lucrările de modernizare la aeroport au fost realizate prin trei proiecte, unul finanțat de Romatsa, care a instalat aparatura de control și trafic aerian, unul de modernizare a pistei și a sistemului de balizaj, finanțat de Uniunea Europeană, și un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile Consiliului Județean.

Consiliul Județean Suceava continuă programul de modernizare a facilităților aeroportuare prin amenajarea unui nou terminal de pasageri și cargo, folosind o mare parte din construcțiile Centrului Economic Bucovina Suceava aflat în proximitate, inclusiv pavilionul expozițional care va fi terminalul pentru îmbarcare pentru destinații externe. Pentru acest proiect, Aeroportul Suceava a obținut o finanțare de 100.000 de lei în vederea efectuării studiului de fezabilitate, urmând ca din primăvara anului viitor să înceapă lucrările de amenajare a noului terminal.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?