Prima pagină » Știri » AFACERE. Declarații uluitoare făcute de „băiatul deștept” care vinde, pentru spitalele din România, măști medicale de două ori mai scumpe decât în SUA! „De fapt, eu vând mai ieftin…”

AFACERE. Declarații uluitoare făcute de „băiatul deștept” care vinde, pentru spitalele din România, măști medicale de două ori mai scumpe decât în SUA! „De fapt, eu vând mai ieftin…”

AFACERE. Declarații uluitoare făcute de „băiatul deștept” care vinde, pentru spitalele din România, măști medicale de două ori mai scumpe decât în SUA! „De fapt, eu vând mai ieftin...”

„Băiatul deștept” din Sănătate, care, prin intermediul unei firme obscure, specializate în comerțul cu băuturi, a reușit să câștige o licitație pentru vânzarea de măști medicale în valoare de 11,5 milioane de lei, a încercat să explice cum a fost posibilă această afacere, mai ales că, prin comparație, măștile sunt aproape de două ori mai scumpe decât cele cumpărate de americani, pentru medicii din New York.

După ce Gândul.ro a prezentat, miercuri, în exclusivitate, cum a reușit un milionar specializat în afaceri cu statul să vândă măști medicale la un preț de două ori mai mare decât au plătit autorităle din SUA pentru produse similare, Cătălin Hideg, omul de afaceri vizat, a intrat în direct, la B1TV, în emisiunea lui Siviu Mănăstire, unde a dorit să-și exprime un punct de vedere.

Iar explicația lui Hideg a fost una uluitoare! Pe un ton vădit șovăielnic, acesta a încercat să spună cum a fost posibil ca ROMWINE & COFEE, o societate obscură, administrată de o persoană anonimă pentru mediul de afaceri din țară să pună mâna pe un asemenea contract, care, mai mult, nu are nicio legătură cu obiectul ei principal de activitate.

Cătălin Hideg a povestit că, în realitate, își derulează afacerile cu spitalele românești prin intermediul companiei Sanimed Internațional. Însă, pentru că Sanimed avea datorii la stat, pentru neplata TVA, a decis să meargă la licitație cu firma din Uzunu, care, atunci când nu vinde măști FF2, comercializează alcool și cafea.
„Da….am participat la licitația aceasta împreună cu compania ROMWINE și…datorită faptului că în luna ianuarie și februarie compania noastră (n.r. Sanimed) nu a încasat foarte mulți bani de la statul român, de la buget, pentru că noi vindem foarte multe produse către spitalele din România, nu am putut să plătim TVA-ul, pentru prima dată în istoria noastră de 20 de ani de când activăm în România”, a spus Hideg.

Omul de afaceri spune că, de fapt, au fost trei licitații organizate de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). La primele două nu s-a prezentat nimeni, iar la a treia s-a înscris numai ROMWINE & COFEE, care a propus măști aduse din Turcia.

Acesta a afirmat că, înainte să avanseze oferta, a fost personal la fabrica turcească ce produce aceste măști, unde a negociat un preț foarte „avantajos”.

Hideg spune că prețul de plecare, estimat de ONAC, era de 24,59 de lei, iar el le-a adus cu 21,9, adică aproape cu trei lei mai puțin. „Eu am vândut mai ieftin!”, a spus comerciatul.

Totuși, așa ieftin cum spune, statul îi plătește 56 de milioane de lei, echivalentul a 11,5 milioane de euro, pentru 1.750.000 măști de protecție superioară destinate uzului medicilor, ceea ce înseamnă că România achită 32 lei/mască.

Aceasta în timp ce, așa cum Gândul.ro a arătat deja, guvernatorul statului New York a anunțat că achiziționează două milioane de măști N95 ( echivalent la FF2 ce cumpără România ) cu 4 dolari, adică 18 lei bucata. Astfel, românii cumpără măști la preț aproape dublu față de americani.

La o conferință de presă de sâmbătă, guvernatorul Andrew Cuomo din New York a declarat că statul cumpăra 2 milioane de măști N-95 de la companii americane și străine. El a spus că statul plătea un preț uriaș pentru aceste măști care au devenit o „marfă rară” pe piață: 4 dolari pe bucată pentru produse care în mod normal costă 80 de cenți.

„Este o cursă a prețurilor, dar avem nevoie de ele”, a spus la acel moment Andrew Cuomo.
În contextul în care toate statele lumii se bat pentru echipamente de protecție cu care să își „salveze” resursa cea mai rară și mai importantă în acest moment – personalul medical – GÂNDUL.RO a descoperit că o firmă obscură, înființată recent a obținut un contract de 11,5 milioane € din bani publici pentru a livra statului o cantitate de 1.750.000 de măști de protecție de tip FF2, echivalentul celor de tip N95!

Investigațiile preliminare scot la iveală că firma ROMWINE & COFEE, al cărui asociat unic în acte este Maria Cristian, a fost înființată în urmă cu un an (respectiv în martie 2019), sediul declarat fiind în satul Uzunu (județul Giurgiu).

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și