AFACERI RECORD pentru industria farmaceutică din România. Care este impactul crizei COVID-19
Industria farmaceutică din România va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii crescute de medicamente şi echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus, conform unei analize realizate de KeysFin.
Ritmul de creştere se va dubla în acest an, iar cifra de afaceri generată de întreg lanţul de producţie şi distribuţie va ajunge la aproximativ 68 de miliarde de lei, un maxim istoric pentru piaţa locală.
„Întreaga economie a României se resimte în urma pandemiei: potrivit estimărilor noastre scăderea anuală va fi între 5 şi 7%, fiind influenţată atât de durata stării de urgenţă cât şi de alţi factori, precum abordarea autorităţilor în privinţa celor câteva sute de mii de IMM-uri locale afectate direct sau indirect. Totuşi, există şi sectoare care înregistrează creşteri, acesta fiind şi cazul industriei farmaceutice, o industrie care a crescut constant în ultimii 10 ani şi care în acest an va ajunge foarte probabil la un maxim istoric. Putem spune aşadar că, în 2020, industria farma, aflată în linia întâi în lupta cu coronavirusul, va contribui atât la stabilitatea economiei locale, cât şi la sănătatea românilor”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.
Dublarea afacerilor în 10 ani
Cifra de afaceri a producătorilor, distribuitorilor şi farmaciilor din România a înregistrat o creştere cu 9% în comparaţie cu anul 2017 şi a depăşit cu aproape 90% nivelul din 2009, însumând 56,5 miliarde de lei în 2018.
Specialiştii KeysFin estimează că industria farma va depăşi pragul de 60 de miliarde lei în 2019, urmând ca în 2020 aceasta să atingă un nou nivel record: 68 miliarde de lei.
Totodată, conform analiştilor KeysFin, industria farma locală va fi unul dintre segmentele cel mai puţin afectate de pandemie, alături de Retailul alimentar, Sănătate şi asistenţă socială, IT&C, Agricultură (dependentă însă de condiţiile meteo), distribuitorii de energie şi gaze şi cei de apă şi salubritate.
Potrivit comunicatului, creşterea pieţei farmaceutice locale a fost însoţită şi de o evoluţie accentuată a profitabilităţii. Astfel, profitul net al companiilor din industria farmaceutică a ajuns la aproape 3 miliarde de lei în 2018, cu 20% mai mare comparativ cu anul 2017 şi cu 162% peste nivelul din 2009. Pentru 2019, analiştii KeysFin estimează depăşirea nivelului de 3,25 miliarde de lei, iar, în ceea ce priveşte anul în curs, profitul net se va apropia de 4 miliarde de lei, potrivit aceloraşi estimări.
Un al indicator important pentru profitabilitatea industriei farma îl reprezintă şi marja netă (rezultat net/ cifra de afaceri), care s-a îmbunătăţit remarcabil în ultimii 10 ani, de la 2% în 2009, la 4,7% în 2018 (maximul perioadei analizate). De asemenea, marja EBITDA (EBITDA/ Cifra de afaceri) a înregistrat un avans de la 6% la 7,3% în aceeaşi perioadă.
Cine sunt principalii jucători de la noi
Conform analizei, producţia locală de farmaceutice (CAEN 2110 şi 21020) este condusă de Terapia SA, cu afaceri de 730 milioane de lei în 2018, compania fiind urmată de Zentiva SA (461,4 milioane de lei), Antibiotice SA (365 milioane lei), Sandoz SRL (357 milioane lei) şi Biofarm SA (184 milioane de lei).
Cifra de afaceri însumată a celor mai mari cinci producători din plan local a depăşit 2 miliarde de lei, în 2018 şi reprezintă peste 53% din totalul cifrei de afaceri din acel an a producătorilor farma locali. Cu toate acestea, reprezentanţii producătorilor locali nu sunt optimişti în legatură cu situaţia pieţei în 2020.
„PRIMER anticipează pentru 2020 o scădere a veniturilor şi a cotei de piaţă a fabricanţilor de medicamente din România, precum şi reducerea profitabilităţii fabricilor din ţară din cauza creşterii taxei clawback, precum şi a creşterii preţurilor la materiile prime şi echipamentele de protecţie în contextul COVID-19. De asemenea, sistarea exporturilor de medicamente şi produse farmaceutice în luna martie şi posibilitatea de plafonare a preţurilor la medicamente (inclusiv la cele fără prescripţie, care au preţuri libere) vor duce la o situaţie greu de administrat pentru producătorii locali”, a declarat Dragoş Damian, directorul executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
De la producţie şi până în farmacii sau spitale mai e doar un pas, iar acesta e făcut de distribuitorii locali de medicamente (CAEN 4646), în topul cărora se află Medipus Exim SRL, cu o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei. Topul este completat de Fildas Trading SRL (3,6 miliarde lei), Alliance Healthcare SRL, Farmexim SA şi Sanofi Romania SRL. Cumulat, aceste cinci companii au avut afaceri de peste 14 miliarde de lei în 2018, respectiv 42% din totalul cifrei de afaceri generate de distribuitorii locali.
În România sunt înregistraţi oficial 170 de producători de medicamente şi preparate farmaceutice şi aproape 6.500 de comercianţi cu ridicata şi amănuntul ale acestor categorii de produse, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, aferente anului 2018.
Forţa de muncă a crescut cu 1,5% în comparaţie cu 2017 şi cu 15% faţă de nivelul din 2009, astfel că, în industria farma locală, în 2018 existau aproximativ 68 de mii de angajaţi.
Cele mai mari lanțuri de farmacii
În clasamentul lanţurilor de farmacii (CAEN 4773), în funcţie de cifra de afaceri, pe primul loc se află Sensiblu SRL, cu afaceri de 1,7 miliarde de lei (9,1% din total), fiind urmată de Dona (SIEPCOFAR SA), cu 979 milioane de lei în 2018 (5,1% din toal) şi Help Net Farma, cu 665 milioane de lei (3,5% din total). Următoarele clasate sunt Catena Hygeia SRL, cu 620 milioane de lei (3,2% din total) şi Farmacia Tei SRL, cu 448 milioane de lei (2,3% din total). Dacă se iau însă în considerare datele la nivel de grup, Catena, prin cele peste 100 de entităţi separate, devine lider de piaţă.
Cele 5 lanţuri au raportat afaceri de peste 4,4 miliarde de lei în 2018, concentrând 23% din totalul sub-segmentului comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice.
Coronavirus a ajuns oficial în România pe 27 februarie, atunci când autorităţile au anunţat primul pacient depistat pozitiv. De atunci şi până acum, numărul românilor depistaţi pozitiv a ajuns la 2245, iar 69 pacienţi au decedat din cauza acestui virus.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a decretat starea de urgenţă începând de miercuri, 25 martie, iar circulaţia cetăţenilor a fost limitată la activităţile esenţiale. Mai mult, restaurantele, barurile şi cafenelele au fost nevoie să îşi restrângă activitatea, iar mall-urile s-au închis.
Situaţia creată de pandemie a dus şi la suspendarea a peste 500.000 contracte de muncă, potrivit unei declaraţii a Ministrului Muncii, Violeta Alexandru. În plus, din ce în ce mai mulţi angajatori locali, dintre care unii aflându-se chiar în topul celor mai mari angajatori locali, aşa cum este cazul Dacia sau Ford, au trimis deja câteva sute de mii de români în şomaj tehnic.
În comunicat se menţionează că analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor (la sfârşitul perioadei) şi care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN: 2110 – fabricarea produselor farmaceutice de bază, 2120 – fabricarea preparatelor farmaceutice (Producţie), 4646 – comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice (Distribuţie) şi 4773 – comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate (Farmacii).
Toate cifrele sunt exprimate în lei, iar datele au fost extrase în prima parte a lui 2020. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puţin 5 ani.