Afacerist francez, dat în urmărire internațională de autoritățile de la Paris, a fost găsit de Poliția Română în stațiunea Mamaia
Un cetățean francez, dat în urmărire internațională de autoritățile de la Paris, a fost găsit de Poliția Română în stațiunea Mamaia.
Conform unor surse judiciare citate de Ziare.com, bărbatul se numește Loubet Christian și s-a stabilit în București.
„În urmă investigațiilor desfășurate, polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța au depistat ieri, 4 august, în stațiunea Mamaia, un cetățean francez, de 50 de ani, urmărit internațional.
Cetățeanul francez era căutat de autorități pentru infracțiuni economice. Potrivit anchetatorilor, acesta era administratorul unei firme din România și își desfășura activitatea predominant în Franțacare avea că obiect de activitate plasarea forței de muncă, ar fi angajat persoane care nu aveau drept de muncă în Franța.
Poliția Română informează că cetățeanul francez nu ar fi declarat acest lucru autorităților franceze competențe și, implicit, nu ar fi achitat taxele și impozitele și nu ar fi plătit salariile celor angajați”.