Reprezentanții AFAN susțin că jucătorii echipei Rapid au fost puși de administratorul judiciar să se înscrie la masa credală în procesul de insolvență al clubului într-o categorie defavorizată a creditorilor, riscând astfel să nu își mai primească salariile restante.
Consilierul juridic al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, Lucian Enache, consideră că prin acest demers administratorul judiciar Cristina Andronache urmărește încadrarea creanțelor fotbaliștilor într-o categorie defavorizată a creditorilor chirografari, care își va recupera banii abia după celelalte categorii favorizate de creditori.
„Doamna administrator judiciar a luat legătura, nu știu dacă prin intermediul clubului, cu mai mulți jucători și le-a propus în mărinimia dumneai să le redacteze cererile de încriere la masa credală. Jucătorii ne-au semnalat și ne-au arătat ce îi punea să semneze. Era o o cerere de înscriere la masa credală prin care jucătorii recunoșteau că datoria lor este o creanță chirografară. O categorie de creanțe defavorizate. În 99 la sută din cazuri creanțele chirografare sunt cele care nu se prea plătesc. Avem informația așadar că intenția administratorului judiciar este să înregistreze acele creanțe la creanțe chirografare. Părerea noastră este că nu e corect, pentru că aceste creanțe pot fi lesne asimilate creanțelor de natură salarială și trebuie plătite cu prioritate. Sunt privite ca niște sume obținute dintr-o activitate dependentă. Ce înseamnă asta, că depinzi sută la sută de cel care îți plătește, nu ai voie să muncești pentru altcineva și sunt clare regulamentele sportive. Există și un caracter de subordonare, clubul îi spune când să joace, unde să joace, jucătorul folosește logistica clubului și nu există posibilitatea rezilierii contractului. Plata prestației se face la o dată anume ca în cazul unui contract de muncă”, a declarat, miercuri, Enache, într-o conferință de presă.
Oficialul AFAN a precizat faptul că trei jucători rapidiști au semnat astfel de cereri prin care recunosc natura chirografară a creanțelor lor. „În cererile de înscriere la masa credală pe care noi le-am redactat în numele jucătorilor am solicitat administratorului judiciar să încadreze creanțele către jucători la creanțe salariale. Într-o categorie favorizată, pentru a putea fi plătiți cu prioritate. Îmi ridică semne de întrebare că așa se va întâmpla, mai mult ca sigur vor fi încadrați la creditori chirografari, la fundul listei. Am un «feeling» că în cazul domnului George Copos se va reuși o interpretare mai fistichie a unor prevederi din lege, astfel încât să fie încadrat ca creditor chirografar special. Adică în categoria acelora fără de care activitatea debitorului aflat în insolvență nu ar putea continua. Dar conform legii insolvenței acolo sunt încadrați doar furnizorii de utilități. Sunt trei jucători care au semnat astfel de cereri”, a spus Enache fără a le preciza numele celor trei.
Președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, Dumitru Costin a declarat că în cazul în care salariile restante ale fotbaliștilor rapidiști vor fi considerate creanțe chirografare, instituția pe care o conduce va formula plângeri penale pentru abuz în serviciu. „Nu vrem răul domnului Copos sau al clubului Rapid, dar vrem binele jucătorilor. Pentru noi totul este clar, documentul este la mapă, e înșelăciune pe față, jucătorii sunt chemați să semneze documente care îi aruncă în ultima categorie de creditori, fără speranțe aproape să-și mai recupereze vreodată vreun ban de la clubul Rapid. Nu există comentarii, documentul spune totul. A apucat-o așa, în mărinimia ei, pe doamna administrator judiciar să le spună jucătorilor că îi duce acolo într-o categorie din care nu o să-și mai vadă banii niciodată. În ceea ce ne privește, așteptăm tabelul creditorilor, să vedem ceea ce a gândit și cum vrea să opereze doamna Andronache, administratorul judiciar al acestei spețe, și în funcție de ceea ce vom găsi în documentul respectiv și în planul de reorganizare în numele jucătorilor pe care îi reprezentăm, o să atacăm aceste măsuri în fața altor instituții ale statului prin formularea unor plângeri penale pentru abuz în serviciu împotriva intereselor persoanei”, a declarat Costin.
FC Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii și față de alte societăți. La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.